străină, ca-ntr-o altă țară
ca și cum n-aș fi fost aici niciodat’
doar în visul… sau coșmarul ciudat
în care-mi pierdusem bagajul în gară…


nu cred că am trecut prin toate acestea…
că m-au strâns atât de tare zidurile încât și acum mă dor coastele
tac, fixând întunericul străbătut ritmic de luminile orașelor alunecând în noapte halucinant
suntem într-o țară străină, te-ntreb?
iar tu nu spui nimic

mi-e dor de lumina sălilor de cursuri
afară ningea și tu mă priveai cum alunec în visul de nea
mă priveai fără cuvânt
doar atât

ce bine e că stai departe de mine, tăcut, liniștit,
la fel ca atunci, privindu-mă doar
brusc, tresar
fără tine sunt cu mâinile goale

pe rând trec pe lângă noi tot felul de oameni
pentru tine ei nu contează acum
te văd cum îi privești cu aceeași tăcere și îi îngheți pe rând
ce putere au ochii tăi de îngheți oameni și lucruri?
să te implor să mă îngheți și pe mine?
și timp de o secundă văd în ochii tăi furia…
și râd, da, râd..

tu nu vorbești mult,
eu sunt cea care înnebunesc cuvintele,
le fac degete și le trimit să orbecăiască în noapte
uneori, ajung și pe buzele tale
sunt sărate degetele mele, știu
apoi tac zile în șir,
de ce ar mai fi nevoie de vorbe ?

într-o zi mi-ai povestit cum cade lumina adevărată pe adevăratele lucruri
sau pe stâncile tale de pe plaja secretă
cum lunecă umbrele-n alb
vei vedea asta odată, mi-ai spus
atunci am să-ți arăt cât de fin e nisipul acela,
când am să-l strâng în pumn și o să-l las să cadă, subțire, pe umărul tău

acum am ochii arși, știi?
m-a hipnotizat alunecarea acesta ciudată
lumina și bezna
sunt din lumină și beznă
și uneori îmi vine să țip ca atunci când sunt rea, foarte rea
nu, nu fac autopsia nici unei șopârle atunci
nu, nu lovesc animale,
doar că-mi vine să trag jaluzele,
să mă ghemuiesc într-un colț…
atunci unghiile-mi cresc și mi se înfig în carne iar părul,
o, părul nu-l mai suport, alunecare de șarpe îl simt,
îl strâng iar el se desface,
sunetele par ace..
și totuși muzica, muzica aceasta...!
îmi pun degetele-n urechi, strâng ochii tare, tare
și tac între-un unghi ascuțit

sunt momentele în care mi-aș șterge urmele de-aș putea
în care mă prăbușesc în perne ca-n uitare,
dar ele ard,
mi le pun peste cap să-nu-văd-să-n-aud
și mă trădează și ele!
poate aș începe să le sfâșii
dar tu vii întotdeauna,
îmi strângi mâinile la spate
mă privești si zâmbești

și nu știu de ce..