Acolo, unde plânsul zgomotos al izvoarelor
deșteaptă geana dimineții, căzând în cascade reci
prin văi șerpuitoare și tămăduitoare pentru suflet,
ne-am răcorit râvna inimii și durerea picioarelor zglobii neînțărcate de drumeții,
așa cum ploile reci răcoresc duritatea fierbinte
a pietrelor încinse de soare.
Acolo, unde aburul ceții se ridică spre cer,
lăsând în urma lui fantomele brazilor bătrâni
și aromele verzi ale naturii,
surâsul soarelui scălda în culoare perlele de rouă
agățate pe sulița fiecărui fir de iarbă
construind un câmp de vis,
pentru ochii noștri sensibili la frumos.
Rătăciți printre flori de câmp,
adorate de cerul sufletului,
timpul își lăsa clipele în zbor mărinimos
să trecă pe lângă noi ca vântul gândului.
Sărutată îndelung de tine iubire
și de tot raiul înconjurător,
având martori ochii lacomi ai drumeților,
iubitori de frumos,
mai invitat la nemurire.
De acolo, din inima văii noastre milenare
se înalță maiestos pieptul muntelui
împădurit mărinimos cu brazii drepți și mândrii,
așa cum ar trebui să fie caracterul oamenilor.
Acolo, deasupra plaiului de rai ardelenesc,
unde șoimii ageri învață să plutească
pe aripile nevăzute ale vântului,
întrecându-se în zbor neobosit cu norii,
viselor oamenilor spre viitor
sunt mult mai îndrăznețe.
Acolo, undeva, pe plaiul basmelor străvechi
am lăsat în eternitate clipe din viața mea
mai prețioase decât orice diamant din lume.
Acolo dragii mei am savurat mana cerească, iubirea
și toate miracole naturii ei,
ca și multe alte răsfățuri
împreună cu tine, iubirea mea.
Cine, ar crezut atunci,
că toate minunile trăite de noi vor fi trecătoare.
Singurul lucru pe care îl regret amarnic
și mi-e greu să-l accept,
este că viața oamenilor
și trăirile lor cele mai frumoase
rămân doar amintiri.


23–06-2006