În seara asta am citit ceva,o poezie sau așa ceva.Era,da,da,pentru el.Cu el.Și m-am gândit...oare dacă aș fi făcut eu asta aș fi fost la fel de poetică?La fel de grozavă?Sau aș fi părut o prostuță?Dar am scris eu despre el!Am scris despre lucrurile pe care visez să le facem împreună.Am scris despre ce simt eu.Despre cât de femeie mă simt când sunt cu el.Și despre cât de copilă mă face să mă simt în același timp.Desigur,nu mă pricep la vorbe la fel ca fata care a scris poezia.Am recunoscut că mă blochez când vine vorba de el.
Mă întreb uneori...la ce mă pricep cu adevărat?Mă pricep să-l ating?Să-l fac să simtă acea plăcere care îl topește?Dar oare îmi este de ajuns doar atât?Da,este mai mult decât suficient să știu că e acolo cu mine în clipa aia,pe mine mă ține în brațe.Sunt a lui și e al meu.Ne posedăm unul pe celălalt.Și e bine.Sunt fericită.Nimeni nu-mi poate lua clipa aceea.E a mea.Iar eu aparțin acelei clipe.
Nimic din ce scriu n-are sens.Dar scriu.Am o mie de gânduri.Vreau să rămână așa,dezordonate.Vreau să rămână și iubitul meu printre ele.
Sunt ca un copil.Păstrez păpușa și fac mereu același joc cu ea,retrăiesc mereu același moment,ascult mereu același cântec...sweet jane oh sweet jane...copilul care fredonează cântecul care-i aduce aminte de copilul pe care îl vrea ca tovarăș de joacă...
Sunt ca un copil,vreau tare mult ceva.Aș face orice ca să obțin ce-mi doresc.Dar între timp apare altceva...apare sentimentul că nu e vorba de a-l avea,ci de a-i oferi perfecțiunea mea.Luv.