poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-03-20 | |
Despre barbarismul auto
de Codruț Constantinescu Sunt șofer din 1997 însă am inceput sa practic masiv abia de prin 2004 când am fost fericit să-mi cumpăr din banii mei prima mașină. Nu era mare lucru, o clasică Dacia 1310 fabricată în 1985. Ulterior am progresat constant către mai bine, mai performant, mai rapid. Atunci când nu depășeam 80 km/ora si eram depasit de toata lumea credeam ca nu poate exista fericire auto mai mare decât aceea de a putea fi mândru de cele 4 roți cu care te deplasezi. Să nu-ți mai fie rușine de mașina pe care o ai. Dar de ce să-ți fie rușine, în fond? ar putea întreba un naiv sau un occidental. Simplu, pentru că mașina a devenit de ceva timp o marcă socială, la fel de bine precum telefonul mobil. Iar dacă mașina este un însemn indubitabil al locului pe care îl ocupi în ierarhia financiaro-socială, evident că spațiul comun unde te întâlnești cu ceilalți este supus acestor ne-reguli, apărând ceea ce poate fi numit drept barbarismul auto. Barbarismul auto este o manifestare clară a noilor condiții sociale din România, o oglindă atât a dezvoltării cât și a înapoierii României. Creșterea economică susținută din ultimii 5-6 ani a facilitat înnoirea parcului auto românesc. Dacă acum 5 ani a avea un Renault era o dovadă clară a unui nou statut social, acum aceeași mașină nu mai reprezintă decât o integrare în normalitate. Puterea de cumpărare a crescut, e drept dar și prețurile autovehiculelor (fabricate prin diverse țări din Lumea a III-a, sau emergente precum Turcia, China etc.) a scăzut considerabil, la fel ca și calitatea lor. Barbarismul auto constă în transpunerea brutalității, lipsei de reguli, mârlăniei, huliganismului din viața noastră publică în traficul auto care, în mod logic, nu este decât o reflectarea fidelă a felului nostru de a ne comporta în public în acest moment. Ceea ce este cel mai tragic este violența care poate fi descoperită atât de ușor. A suporta flash-urile bolizlor care vor cu disperare să te depășească a devenit un exercițiu de maximă stăpânire de sine, a opri la semafar la culoarea portocalie devine o imensă prostie pentru cel din spatele tău, a tăia linia continuă o obișnuință, a claxona și înjura pentru orice nimic o banalitate. Răutatea din noi parcă iese cel mai bine la iveală atunci când suntem în trafic. Dacă în mod teoretic a fi participant la trafic ar trebui să fie simplu căci regulile sunt clare pentru toată lumea, nu sunt reguli vagi precum cele civico-cetățenești, realitatea este cu totul alta. În loc de oameni dispuși să respecte un set de reguli dai peste omul preistoric urcat la volanul unei mașini. Tipul de mașină nu este atât de important chiar dacă sunt dispus să recunosc că există o agresivitate tip bolid, una tip mașină medie și alta tip Dacie 1300. Multe lucruri pot fi înțelese dar această agresivitate din jurul nostru nu. Caracterul românului se relevă extraodinar de bine în trafic. Psihanaliștii cred că ar trebui să-și schimbe local analizării și să-și invite pacienții la o tură- două, ar descoperi mai multe urmărind comportamentul în trafic al pacientului decât multe luni de observație atentă întins pe canapea. Nu-mi face plăcere să subliniez contribuția însemnată a șoferilor bucureșteni la degradarea climatului de pe șoselele României. Probabil că la mândria de a se afla la volanul unei super-mașini se adaugă și mândria și superioritatea de a fi bucureștean. La această mândrie supradimensionată se adaugă și puțin din zelul neofitului, având în vedere că totuși Bucureștiul avea în 1930 doar 600.000 locuitori iar acum a depășit 2 milioane. Agresivitatea aceasta gratuită și stupidă cred ca este una din caracteristicele fundamentale ale poporului român după trecerea prin experimentul comunist. Căci spre deosebire de maghiari, polonezi sau cehi care și-au exprimat de-a lungul celor 50 de ani de comunism frustrările politico- sociale într-o manieră sau alta (de multe ori chiar într-o formă violentă precum a fost cazul Revoluției maghiare din 1956) poporul român a strâns în el și a tot strâns. Din 1989 acest imens balon de frustrări a început să își dea drumul încetul cu încetul. Una dintre explicațiile cele mai la îndemână a agresivității din ce în ce mai acentuate a societății românești de azi. Agresivitate care este exprimată foarte bine în jungla auto unde cuvântul de ordine este nerespectarea tuturor regulilor și a fiecăreia în parte. În ultimul timp au aparut in mass-media culturala diverse semnale- analize axate asupra acestui nou fenomen plecând de la rubrica auto pe care a ținut-o mult timp în revista Dilema Veche Eugen Istodor până la un recent articol semnat de catre psihanalistul Vasile Dem. Zamfirescu în aceeasi publicatie. “Supapele (agresivitatii- N.M.) se deschid doar cînd – așa cum se întîmplă în circulație sau pe stadion – anonimatul ne scapă de frica urmărilor. Ceea ce surprinde la numeroasele violențe automobilistice este prăpastia dintre miza neînsemnată a înfruntării și mijloacele utilizate. Disputa pentru un loc de parcare, o depășire mai îndrăzneață, împiedicarea unei depășiri sau alte incidente de acest fel conduc nu numai la cunoscutul schimb de înjurături neaoșe, ci și la violențe majore unde beligeranții folosesc arme: bîte de baseball, spray-uri lacrimogene, chiar pistoale „neletale“ sau „letale“. De aici nu se poate deduce decît existența unei uriașe acumulări de agresivitate din surse diverse care se descarcă prin deplasare asupra colegilor de trafic. Acumulările de agresivitate și descărcările necontrolate la volan arată că, deocamdată, pentru mulți români reprimarea rămîne, ca în comunism, principala modalitate de gestionare a instinctului agresiv. Astfel se pierd energii considerabile, care, dacă ar fi puse la lucru prin sublimare, ar produce minuni pentru individ și comunitate.” (Vasile Dem. Zamfirescu – “Romanul la volan” nr. 154, anul IV Paradoxal: pe măsură ce parcul auto se umple cu din ce în ce mai multe mașini moderne, foarte multe dintre ele fabricate în străinătate, dotate cu toate cele, de la airbeguri pâna la ABS și servo-frână, geamuri electrice și scaune din piele, usor rabatabile in caz de urgență pentru orice nevoie, în același timp circulația devine mai dificilă, dacă nu haotică. Un truism repetat de sute de ori este faptul că infrastructura româna nu a urmat deloc același trend ascendent precum parcul auto. Infrastructura rămâne înțepenită în mlaștina românească și refuză cu încăpățânare să se extindă singură, să se îmbunătațească radical, să-și constuiască autostrăzi și sute de tuneluri pentru a se pune la dispoziția noilor barbari români care parcă doar atât așteaptă : piste de avion pentru bolizii lor neîmblânziți Recent am citit un articol pe site-ul www.euroactiv.ro în care se arăta că România se numără printre țările cu cele mai mari rate de accidente mortale din Uniunea Europeană, conform unui raport al Eurostat. “Deși în ultimii ani au avut loc progrese remarcabile, există încă o diferență considerabilă între țările vest-europene și cele din est în ceea ce privește siguranța șoselelor. Studiul Eurostat compară statistici din 1994 până în 2004. Potrivit acestuia, România, alături de Letonia, Lituania și Slovacia, au înregistrat cel mai mare număr de morți în accidente rutiere. Cifrele sunt uluitoare, iar discrepanța vest-est este halucinantă. În unele state vestice sunt și de 10 ori mai puține decese comparativ cu cele din est. La o proporție de 1 milion de mașini de pasageri, Letonia, România, Lituania și Slovacia au înregistrat medii de 752, 749, 571, respectiv, 507 de persoane decedate în accidente de mașină. Pe de altă parte, Malta, Suedia, Marea Britanie, Olanda și Germania au avut cele mai mici medii: 61,117,121,126, respectiv, 129 de morți raportat la 1 milion de mașini înmatriculate.” Cu siguranță că barbarismul de care dau dovadă conducătorii auto români, laturi, evident de o infrastructură deficitară este de blamat pentru aceasta nouă clasare în fruntea unui clasament negativ. Fondurile Structurale ofera prin intermediul Fondului European pentru Dezvoltare Regională mulți bani în acest sens. Programul Operational Regional prin Axa prioritara I se concentrează asupra unor domenii de intervenție generoase precum: îmbunătațirea infrastructurii regionale și locale de transport – 818,75 mil euro (reabilitarea și modernizarea de drumuri județene, rețele de drumuri locale din mediul urban, construcția sau reabilitarea șoselelor de centură pentru eliminarea blocajelor rutiere și traversarea în condiții de siguranță a localităților. Mai există și un alt Programul Operațional Sectorial pentru Transport prin care ar trebui să se acceseze în perioada 2007-2013 impresionanta sumă de 4.010 milioane euro. Dar acesti bani sunt doar alocări teoretice, rămâne de vazut în ce măsură vor fi și cheltuiți. Suntem curioși dacă peste câțiva ani sau, mai degrabă decenii, vom putea constata o îmbunătațire a infrastructurii din România în urma aderării la U.E. Însă chiar dacă vor fi investite miliarde de euro în acest domeniu atât de deficitar, ne temem că nu va fi investit nici un euro în educația participanților la trafic care vor continua să se comporte ca într-o adevărată junglă posmodernă în care cel care este cel mai viril adică posesor de bolid înalt, suplu și puternic va domina asupra celorlaltor viețuitoare auto. Este mult mai ușor să construiești (cel puțin teoretic) o autostradă decât să schimbi atitudinea generală a unei imense mase de conducatori auto. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate