aceasta ar fi o poveste despre un fulg de zăpadă
alb ca o foaie de hârtie
ale cărei cuvinte au rămas pe undeva prin dormitor uitate

un motan aime eine Katze spuneam cândva
și e valabil
secunda trecută a trecut într-o secundă
visul meu se împlinise într-o secundă
ei caută orice cu sfântul google
și ajung la mine întrebându-se aiurea
cine a reușit să-mi spargă timpanele, să vorbesc fără sens?
despre casa din trecut nu-mi amintesc decât că era un cocon în formă de spirală
acolo prinsesem poze cu soarele din jamaica unde nu mai știu dacă am fost
și poze cu cizmele lui moș crăciun
peste care un alt căutător anonim scrisese grăbit și disperat
cum să mi se împlinească dorința?
aceeași întrebare mi-o pun și eu uneori
cu stridența acelorași litere

dar uite, acum scriu o poveste despre un fulg
cu numele meu

o iarnă-ntreagă a rezistat lângă tine,
o iarnă caldă, Cristina,
iar când ai plecat
cineva de sus făcea semne primăvăratice cu mâna
atunci mi-au defilat prin minte toate ceaiurile, apusurile, plimbarile și
bomboanele cu lapte,
strângerile de mână pe sub mese
și săruturile pe furiș, dansul meu și uimirea ta,
jeleurile tale cu gust de floare...

sunt o foaie albă de hârtie,
aștept să se aștearnă cuvintele peste ea, ca o cuvertură,
deși iarna asta e caldă, Cristina,
să pun totuși capul pe piatră ca pe o pernă (știi tu care)
fiindcă acolo mirosul tău mai stă
cel puțin un anotimp