Sunt prins în labirintul minții mele
Sucit de forme de contrast, de linii...
ÃŽmbrobodit de-a altora opinii,
De ne-preponderenta recreere.

Redus la sclava mea întortochiere
Mă sfarm punctat cum mă fandează spinii;
Crustat ca placa care-o au rechinii
Ce-agâmbă pânditura din tăcere.

Mă simt bătut de grindina gândirii
Încolăcit de panza-i `necleiată.
Un colier reveric mă îmbată
După un curs cu spina rătăcirii.

Mă-nfoarfec între sfera nesimțirii
Și globul irealului de-odată,
Mă doare îmbrancirea-nnaripată,
Pupilele tăcute ale privirii.

Mă simt captiv în lanțul propriei ape
În care nasc cocoașe curcubeici.
Asupra ploii de-amintiri reverici
Scânteie umbre cu aripi de noapte.

-De vei veni ai vrea să-mi stai aproape,
Iubita mea cu ochi adânci și sferici?
Am bate câmpii anilor himerici
Ne-am contopi-n a cerurilor ape!

Plouă mâhnit cu ploi in Univers
Și picurile ei aceleași pururi -
Tu curgi din Paradisul tău în râuri
În umbra-aceluiași nemernic mers.