poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-10 | |
Sunt omul care merge singur pe un drum întunecat. Sunt omul care grăbește pasul când se însereaza. Care aude vocile nopții, care simte răsuflarea apusului. Sunt acela în care frica crește tot mai mult când se lasă seara, care fuge în căutarea luminii, dar nu o găsește niciodată. Sunt omul care închide ochii când este întuneric, pipăind disperat întrerupatorul. Mâna îmi alunecă de-a lungul peretelui, unghiile mi se înfing în varul ce acoperă cărămizile reci…Cu ultimele puteri apăs pe buton și îmi deschid ochii. Sunt omul care privește înspăimântat în fiecare colț al camerei căutând ceva care să îi motiveze frica. Nimic…nici o umbră, nici o adiere, nici măcar o pânză de păianjen. Sunt omul care refuză să stea în noapte. Sunt omul pe care întunericul îl sufocă, îl copleșește. Care tot timpul aude pași în urma lui dar niciodată nu vede nimic, căruia îi este frică de singurătate, frică de viață.
Care vrea să fie înconjurat de alți oameni dar pe care nu îi privește niciodată în ochi și cărora nu le acordă nici o importanță. Care nu vrea să interacționeze cu nimeni fiindcă îi este frică de durere, de suferință. Care preferă să se izoleze pentru a nu fi nevoit să vorbească, să se exteriorizeze, să fie considerat o fire slabă. Sunt omul căruia îi este frică de oameni. Sunt omul căruia îi este frică de oglindă, care se teme de chipul ce se reflectă, care se ascunde de fiecare dată când este privit. Și este o frică mai paralizantă decât frica de durere, mai terifiantă decât frica de întuneric. Mai groaznică decât orice. Este singura frică de care nu poți scăpa, oriunde ai fugi, oriunde te-ai ascunde. Este frica de tine însuți. Oricât am grăbi pasul, oricât am căuta întrerupătorul frica de sine rămâne undeva în inima noastră. În zadar aprindem lumina, în zadar privim răsăritul soarelui frica este tot acolo, invadându-ne încet mintea, întunecându-ne încet sufletul până devenim una cu ea. Sunt omul care tace, fuge, se ascunde, suferă. Sunt omul fără speranță, fără visuri, fără dorințe. Sunt omul amorțit, mort, fără sentimente. Eu…eu sunt omul căruia îi este frică. Dar tu? Tu cine ești?...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate