Iata omul!

Ce o fi deasupra lunii ? E vid, e plasma, intuneric…Dar dedesubtul ei? Sunt oameni si viata!
„Om” poate fi unul dintre cuvintele cele mai ciudate si mai incapatoare… Ca notiune, el are un inteles paradoxal, mai degraba afectiv. Aproape ca nu este o notiune, caci are in esenta sa o spontaneitate a carei atribut principal este concordanta.
E mult prea greu a te stradui sa gasesti o definitie a umanitatii, caci a exista inseamna a fi, iar a fi inseamna a reusi.E aproape o logica, deoarece oamenii, prin insasi legea firii, se impatr in doua categorii: unii care cauta si nu gasesc, altii care gasesc si nu sunt multumiti. Aceeasi simetrie ii justifica si pe cei care conserva lumea si o inmultesc numeric, material uman care serveste la procreare, cei care sunt stapanii prezentului si pe acei care sunt oameni in adevaratul sens al cuvantului, cei care au darul sau talentul de a spun ein mediul lor un cuvant nou, care imping lume inainte si o conduc spre un tel, acei care sunt stapanii viitorului.
Viata e atât de lungă, raportată la numeroasele greutăți pe care ni le presară în neîncetatul drum al firii, dar este, totuși, atât de mică când ne gândim că e doar una și că timpul este ireversibil și neiertător.
Nu ne putem scălda într-un grăunte de fericire, chiar dacă excesul este o boală a limitelor…Chiar dacă Dumnezeu a pus omul în lume și lumea în om, tânjim mereu după Raiul din care am fost izgoniți…
În viață exista contraste, totul este diferențiat…Viața înseamnă moarte, bucuria durere, zâmbetul lacrimă, iar iubirea ură…Câtă potrivite, cât mister, câtă logică…E aproape o chestiune aritmetică. Nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri și multe ar face omul dacă nu ar exista impasurile vieții…
Necazurile vin, necazurile pleaca, lacrimile curg, lacrimile rad, incet, incet isi face loc obisnuinta, caci au plans la inceput, si apoi, s-au obisnuit… Ticalosul de om se obisnuieste cu toate…
Saracia nu este un viciu, nici betia nu este o virtute! Dar mizeria, mizeria este un viciu…In saracie mai pastram inca nobletea sentimentelor innascute. In mizerie, insa, nu le mai pastreaza nimeni si niciodata. In mizerie, omul nici nu este macar alungat din societatea umana cu batul, ci maturat cu tarnul, fiindca in mizerie, chiar eu, cel dintai, sunt gata sa ma insult pe mine insumi.
Totul, totul este in mainile omului si el lasa totul, totul sa-i scape numai si numai din pricina lasitatii.
Acolo unde este dragoste, dar poti gasi si ura, acolo unde este cald, dar unde poate fi si frig, acolo unde este zambet, dar poti gasi si suspin, acolo unde este curaj, acolu unde poate fi si lasitate, dar, mai ales, unde le vei afla pe toate la un loc, poti spune: IATA OMUL!