De câte ori, învinsă de agresiunile lumii exterioare - nenumărate și atât de diverse, încât unele dintre ele pot părea mângâieri - nu mai am puterea de a răspunde decât închizându-mă în mine, îmi aduc aminte de culele de la Măldărești. Le-am văzut târziu, atunci când reprezentările mele despre evul mediu românesc erau cristalizate de mult și, tocmai pentru că lipsiseră de la trasarea liniilor de forță, semnificația lor s-a suprapus întregului, încununându-i paradoxal și deturnându-i cu infinitezimale nuanțe, sensul.
Inspirate, evident, din arhitectura populară a locului, dar așezate pe mai multe nivele și construite din piatră solidă, văruită în alb orbitor, cele două cule de la Măldărești - cea veche, a lui Greceanu, și cea nouă, a lui Duca - sunt trecerea în materie încăpățânată a rezistenței noastre neorgolioase, care nu pretinde și nu cedează nimic. Cu pridvor și uși din blăni de stejar, barate de drugi și mai solizi, tot din lemn; cu odăi podite curat și grinzi de sugestie creștină în bagdadie; cu fermecătoare sobe din olane - tuburi de ceramică văruită, răsfățând cele mai diverse și mai fanteziste forme -, cula este inventivul și înduioșătorul loc geometric al unor case, fortărețe, biserici, obligate să fuzioneze pentru a dăinui. Mai mult chiar decât turnul de apărare al culei vechi - în care se putea retrage, ridicând o scară de frânghie, întreaga familie - m-au impresionat orificiile din ziduri, pe unde se zăreau poarta și vizitatorul nedorit, și pe unde puteau fi scoase, la nevoie, flintele. Culele de la Măldărești spun mai mult decât toate cronicile despre evul nostru de mijloc (la urma urmei nu chiar atât de deosebit de cel european), despre puterea noastră de a ne închide în noi, pentru a păstra neatins ceea ce avem, ceea ce suntem. Caselor țărănești aproape vegetale, împrejmuite numai de meri și de pruni, răspândite fără apărare pe dealuri și părăsite la primul semn al primejdiei pentru fortăreața pădurii, culele înalte le opun modelul îndărătnic al nu-ului lor nemișcat și neutru, nepretinzând nimic, dar necedând nimic, soluție intelectuală și ingenioasă a rezistenței în timp.