O, tu Zeu al vieții mele,
Ce mă farmeci de-o vecie,
Vino liniștește-mi dorul
Și mă scapă de robie.

Osândit am fost în viață
Să mă zbat ca frunza-n valuri,
Vino! liniștește-mi dorul
Și mă scoate iar la maluri,

Fă-mi viața fără lacrimi,
Fă-mă fericit o clipă,
Liniștește-mi clocotirea
Și în mine te-n firipă.

Să te simt o veșnicie
Scufundată în trupul meu,
Să fii veșnic lângă mine
Și la bine și la rău.

Vino, oprește-mi durerea
Și focul dezlănțuit,
Vino, îți vreau mângâierea,
E timpul s-o faci, în sfârșit.

Ori, dacă inima ți-e crudă
Și la rele te îndeamnă,
Fă din mine o epavă
Și-n morminte mă condamnă.

Osândește-mă pieirii,
Scapă-mă de tiranie,
Să nu simt arzând în suflet
Focul, veșnica făclie.

Ai și leacul și otrava,
Ai puterile în mână,
Spulberă-mi cenușa-n ceruri
Sau trimite-mi-o pe Lună.

Și când dorul te-o cuprinde,
În văzduhuri te avântă,
Fă-mi statuia nemuririi,
Tu, miracol, Maică Sfântă.

Fă din mine o păpușă,
Un breloc, o jucărie,
Să mă poți purta cu tine,
În sânu-ți o veșnicie.

Ca un simbol al iubirii,
Să mă ai mereu aproape
Și în lacrimi să-mi vezi chipul
Blând, și legănat de ape.

Fie-ți dorul meu puterea,
Rănile să ți-le-aline,
Veșnic să-ți rămân în suflet
Eu, și. . . tot ce am în mine.

Fericirea să te poarte,
Cum dorești, în lumea mare,
Peste tot, în rai sau iaduri
Mândră, zveltă, ca o floare.