Zece porunci
Șarjă amicală




În ultima vreme invidia a tot crescut în sufletul meu. Deși am încercat să-mi strunesc această pornire a fost imposibil ! Știți când mi s-a înfipt gheara în piept ? După ce am citit una din lucrările tizului meu Nicolae zis Popa. Deschid o paranteză, mie mi se spune al Popii. Vedeți ? Am particolă ca nemții, Max von Laue ! Mai știi ? Maica-mare o fi fost nemțoaică, era blondă, venise din Ardeal și mereu striga caț, iar eu, zât, că avea o pisică neagră, rea și hoațăăă ! Închid paranteza. Cum vă spuneam, proza tizului m-a bulversat ! Când cineva scrie bine, scrie și pace ! Păi e de colea să ai în aceiași poveste icre , lapți și iubire ? Îmi place al naibii de mult, proza , doamne iartă-mă să nu poftesc la carne că din asta n-am pus în gură din secolul trecut, când m-am convertit să mestec numai vegetale.
Of, of, of, câtă nostalgie !
În acel an mi-am petrecut concediul în Bărăgan, pe malul lacului Reviga, eram în pastoral cu stupii și-o matroană cu ochii sașii, nu țin minte cum o chema, îmi pregătea zilnic pește prăjit, crăpoaice, numai icre, lapți și iubire. Rusoaica, refugiată de peste Prut, mă ademenea în fiecare seară, bătea perna pe ambele fețe și ofta, era singură. Femeia trecuse bine de 60 de ani și eu, păcătosul, râvneam la nepoată- sa de 20.
În povestea tizului întâmplarea este mult mai complexă, apar buzele umede, sportmanul care se antrenează cu salteaua, schela unei biserici, suspansul prin prăbușirea schelei, femeia bărbată și rivalitatea cu buna samariteancă, simbolul sacrificiului, despre Manole e vorba, ce mai, e palpitant ! Să scrii o proză care să aibă de toate nu e la îndemâna oricui. Frate Nicălaie, te felicit, ești un maestru !
Mai trebuie Șeva, un accent pe a, un mic ingredient, ăăăă … povestea n-are viață. E nevoie urgent de resuscitare, gură la gură, se-nțelege !
Frate, dacă nu reușești, cum m-am spovedit și-am ales calea pocăinței, pot să-ți trimit Salvarea ? Și dacă s-o înzăpezi, Doamne ferește, ți-l trimit pe Marrakech, tu doar să ațâți jarul și să dai drumul căldurii din inima ta, să nu fii invidios, ca mine.



Nicolae Aurelian Diaconescu