Dorul este un organ de cunoastere a nfinitului.
LUCIAN BLAGA

Dorul , ca stare de spirit , dar si ca element ancestral , e pecetuit adinc in constiinta noastra .
Vom fi primit noi , romanii , acest dor odata cu laptele mamei , caci oriunde ne-am duce , incotro ne-ar purta destinul , il luam cu noi , pitindu-l intr-un buzunar ascuns al sufletului .Il purtam cu noi in infinitul zbor al stelelor , il poarta si taranii , semanindu-l in pamintul proaspat brazdat , odata cu saminta de griu , il luam si atunci cind picioarele ne poarta pe tarimuri vitrege , departe de cuibul casei parintesti .Acest blestem , dorul , ne face sa tresarim la vibratiile inimii , ne-naripeaza sufletul ; dorul mai e si acel ce ne-aduna impreuna , gramajoara , imprejurul mesei , in fata unei mamaligi mari si rotunde ca fata soarelui .
Ca si cel mai nociv si ucigator drog , dorul se strecoara prin venele noastre cu viteza sunetului , ajungind pina la inima .
Sau , poate , dorul nu este decit materie prima din care sintem zamisliti noi , romanii ? ...