poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-07-08 | |
Ajung acasă și caut în jur cu privirea. Privesc totul cu o atenție dureroasă pentru ochi-mi obosiți…nu ești nici pe scaun, nici pe pat, niciunde; parcă aș deschide ușa șifonierului să te caut și-acolo, dar știu că nu te voi găsi. Întâi mă sperii, căci am atât de multă nevoie de tine. Lacrimile încep sa îmi alunece pe obraji…
Și caut, tot caut… până ajung încet, încet în suflet. Și ti-am regăsit zâmbetul blând cu sclipirile inocente ale copiilor, iți simt părul mângâindu-mi umerii și aroma lui dulce, atingerea și îmbrățișarea plină de dorul unei regăsiri de-o viață, iar dacă îmi ating buzele cu degetele știu că urmele trasate de ale tale stăruie hotărâte a nu se șterge până nu te vor regăsi, căci numai tu le poți șterge doar pentru a trasa altele noi. Iar dacă mă încăpățânez și caut mai departe, lăsând în urma toate barierele limitelor, iți regăsesc lumina sufletului și-i simt căldura revărsându-se în valuri de infinit în cămăruța inimii mele… Atunci… atunci spun cu toată siguranța de care sunt capabilă: „O sa fie bine. O sa fie perfecta, unica, înălțătoare și infinită.” – te întrebi ce?... iubirea noastră, bineînțeles: va avea perfecțiunea cu care vrem să o privim noi, unicitatea clipelor, înălțarea zborului și infinitul împlinirii. Am, îngere, dreptate? …și… te iubesc.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate