Veneam cumva în urma lui... era o seară târzie de sfârșit de septembrie. Becurile răzlețe din parc ne luminau când vârfurile picioarelor când fețele tăcute. Curând aleea se termină lăsând loc unui pavaj murdar. Parcul părea mai mare și mai întunecat. Un cerșetor fredona o piesă de Tom Waits, scormonind printre frunzele căzute. Mi s-a părut că s-a așezat pe o bancă... dar era un parc fără bănci și oricum se lăsase frigul.