Ultimele ore în piața romană… e superb. Deși casa e în haos, pe jumătate goală. De-afară intră prin geamurile mari o sâmbătă superbă, aer, soare, liniște… o liniște căreia opun muzică. La volum maxim… Grieg. Și nu reușesc să simt destul plăcerea zilei. De undeva din fundal umbrește o sabie a lui damocles cu amenințarea sfârșitului… încerc să evit să dau atenție durerii de a pleca de aici și e greu. Vreau să mă bucur de aceste ultime ore!!! Voi fi regretâd destul această casă de mâine începând…
Ghiftuit, mă relaxez admirând aerul. Din moment în moment trebuie să apară un prieten… și să începem căratul mobilei. E greu să spun ce înseamnă să trăiești în piața romană fără să fiu acuzat de snobism… trebuie să simți locul ca să înțelegi… un amic din Giurgiu a venit săptămâna asta ca să mai petreacă aici câteva, ultime, ore. A avut o mătușă care a locuit pe această stradă. Și știe… simte…
În romanele din perioada interbelică apare o imagine a Athene Palace-ului: distinsă, calmă, elegantă, stilată… asta este piața romană pe care o cunosc eu.
Sunt și aici vreo două familii de țigani… dar chiar și ei se poartă respectuos… și poate că nu-s în stare să-ți spună care e șusta cu Modigliani dar în mod sigur ei știu că Beethoven și Picasso au avut "meserii" diferite… În alte părți din București diferența asta nu o fac mulți oameni de rând.
E o curățenie în aer care îți intră în suflet.