aștept în fața unei uși cu trecere la coadă
printre dobitoace
vin oameni și mă trag de mânecă
întrecându-se în a fi binevoitori
numesc asta destin
întărindu-mă
cât să aud
îl vom arunca în somn
printre cuvinte
pe fundul unei gropi
cu marginile acoperite de prelate
imi repet
să taci
bisericile sunt închise
și Dumnezeu e sătul de morți și plictisiți
de înălțarea steagurilor în lipsa focului
răbdare străine
mi se zbat în palmă suflete mici
poate de aici obiceiul
de a-mi freca mâinile
mai bine vinde-ți haina și vino
să încheiem un pact
la umbra pomului tău
voi arunca osteniților bucăți de pâine
îngânare de cântec și măști
de intelectual rafinat
să mă satur
pe cât mă lasă vocea
în pustiu
locuința ploii are două camere
de ceai
tu lasă lângă ușă romul sună de trei ori
și-ți vezi de drum