Dacă mâine este ieri deja, atunci trăim în trecut. Dacă ieri a fost în viitor, atunci trăim în viitor. Ziua de poimâine va fi alaltăieri, pentru ziua ce va veni peste trei zile. Când trăim în trecut și când în viitor, când în acest moment, când ieri, cînd mâine. Trăim în viitor pentru că ne facem planuri? Dar dacă nu ne-am face, ar însemna că nu am avea viitor? Trăim în trecut pentru că planurile noastre deja au devenit împliniri? Este atît de simplu? Sau este mai complicat decât am crede noi... Pentru ieri, azi este mâine; pentru mâine, ieri devine alaltăieri. Pentru ziua de astăzi nu contează ieri și mâine - e prea puțin important - te-ai gândi poate. Însă prezentul, să zicem, nu este altceva decât o punte îngustă între trecut și viitor –și dacă nu reușești să o treci, e foarte posibil să te pierzi în negura vremii.
Dacă vrei să îți afli viitorul, privește în oglinda destinului; îți vei vedea trecutul, însă pe trecut să știi că se bazează clipa ce va veni.
Acele ceasului se pot învîrti și invers. Chiar dacă nu mă crezi, uită-te în oglinda pe care o pui în fața unui ceas și vei vedea că timpul "merge" înapoi. De bună voie. Și așa s-ar ajunge ca alaltăieri să fie azi și mîine undeva în depărtatul viitor. Din ce în ce mai departe. Cînd, în mod normal, limbile ceasului ar trebui să apropie acest mîine; dar nu e decît o iluzie creată de faptul că ne dorim ca timpul să nu mai treacă atît de repede încît să nu mai știm dacă momentul în care trăim acum se întîmplă azi, mâine, s-a întâmplat ieri, în trecutul viitorului sau în viitorul trecutului.