Te privesc fix în ochi.
Simpla ta prezență,
mă scoate din sărite...
Aș spune o mie de cuvinte
despre tine,
Dar vorbele sunt de prisos.
Te privesc cu ură și disprețuiesc
tot ceea ce reprezinți...
Prostia ta mă dezgustă!
Aș vrea să-ți cuprind trupul,
ca să-l frâng în mii de bucăți!
Insolența ta mă uimește,
Iar vocea ta mă zgârie pe creier,
ca niște cuțite tocite
de tâmpenia ce-ți șade,
în capul blond...
Și întradevăr "blonzimea" ta
e naturală.
Nu meriți să trăiești!
De-aș avea puterea,
ți-aș oprii răsuflarea pentru o clipa.
Pentru că tu nu știi, că o clipă,
poate dura o eternitate
pentru cei slabi.
Sau mai bine te-aș ține trează
să simți chinurile vieții,
Pentru că respiri aerul
fără să știi că o faci inutil...
Numai cei ce gândesc folosesc oxigenul!
Limbajul tău de prost gust
îmi insultă inteligența...
Și pentru fiecare cuvânt
ți-aș înfige o lamă de 20 cm
fix in emisfera stângă a creierului,
să simți și tu cu adevărat,
că prostia doare...
Mi-e scârbă de tine!
ți-am scris în destin moartea...
Te aștept,
Eu sunt călăul tău!
Spune-ți rugăciunea,
pregătește-te să înduri chinuri nebănuite
și să putrezești
la lumina lunii de Noiembrie!