poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2961 .



Strasbourg
personale [ ]
Impresii de călătorie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Clarissa ]

2006-11-09  |     | 



Niciunde nu este mai bine decît la tine acasă. Întoddeauna trebuie să te întorci de undeva, din orice călătorie pe care o întreprinzi în interes de serviciu sau particular. Trăind și respirînd aerul orașului Strasbourg, uiți de acasă. Ești transpus într-un mediu bizar, în care se mai poate respira istorie și originalitate, cultură și politețe în acest secol plin de transformări gigantice la nivel global. Orașul Strazbourg a fost pentru mine descoperirea Atlantidei;
Clădirile, stilul arhitectural, pulsul trăirii au rămas ca in secolele 18 și 19.
Oamenii aparțin zilelor noastre, dar cultura a rămas intactă, în măreția ei, salvată poate de mentalitatea francezului, de a păstra ce are mai sfînt în el, amintirile. Francezii sînt triști. Dacă aș trăi în Franța nu aș mai putea scrie un rînd umoristic, umorul meu s-ar îngropa sub lespedea lui Cioran.
În fiecare om întîlnit pe stradă găsești un mormînt de tristețe ascunsă.
Melancolia francezului este contagioasă, nu te indispune ci trezește dramaticul din tine, te scormonește lăuntric; la un moment dat simți nevoia de a plînge și nu știi de ce. Cînd am coborît în gara Strasbourg era încă întuneric. Era doar șapte dimineața. Am coborît cu un grup de muncitori români, niște bieți sclavi
care lucrau ca sezonieri în domeniul construcțiilor. Ne-am împrietenit după ce am găsit din întîmplare pașaportul unuia dintre ei în tren, la o toaletă. Apoi ei s-au îndreptat spre locul lor de muncă, eu spre linia tramvaiului D.
Nu a fost greu să ajung la locul destunat călătoriei mele. Fiecare cetățean este parcă obligat să-ți explice și să te ajute să ajungi. Mi-am cumpărat un bilet de 3,50 Euro, (cu care poți călători 24 de ore) cu orice mijloc de transport și m-am urcat într-un tramvai aglomerat care m-a dus pînă la Piața Republicii de unde mi- am făcut transferul în autobuzul 30. Ce este comic în autobuze este că trebuie de fiecare dată să-ți introduci biletul într-un compostor care nu bifează ci înregistrează doar electronic biletul. Chiar dacă circuli cu abonament ești obligat să introduci biletul pentru fiecare călătorie dar numai în autobuze, în tramvaie nu. Orașul este sublim: clădiri joase din secolele 18 și 19, vile vechi păstrate în timp, străzi curate, oameni liniștiți dar foarte triști.
Un oraș care și-a păstrat și cultivat cultura, o oază de originalitate într-o lume modernă și postmodernă care dărîmă valorile vechiului.
Pe la unsprezece și un sfert am intrat într-un supermarket obișnuită, ca să nu mă duc cu mîna goală acasă și mi-am cumpărat lucruri care la noi în Viena sînt mult mai scumpe. Aici o pereche de cizme costă 17-18 Euro, la noi costă cel puțin 40 de Euro. Hainele de asemenea sînt mai ieftine, dulciurile, croissant-urile...pîinea este excelentă... În magazin o femeie drăguță mi-a oferit chiar un euro pentru coș, pentru că nu a înțeles franceza mea pocită (am întrebat-o, ce fel de monedă trebuie pentru coș, pentru că la noi de exemplu sînt și monede speciale din plastic sau din metal).
La gară, băiatul de la informații m-a întrebat dacă nu doresc un ceai, o cafea sau o bere. La început am crezut că mă apostrofează ca pe la noi („Hei, tanti, vezi că ai stat prea mult în sala de așteptare. Du-te dumneata vis a vis la Maitre Kanter că au cafea, ceai sau chiar o bere proaspătă).
Dar nu a fost așa. Mi-a arătat ibricul de ceai, o stilă de bere pils și un pahar de plastic cu cafea. Le-am refuzat puțin lezată, ceea ce l-a făcut pe băiatul de la gară, de la informații foarte trist.
Nu sînt rasiști, nu sînt nervoși dacă nu-i înțelegi: dar poți să le vorbești în orice limbă, te înțeleg prin semne, dar să nu le vorbești în germană că încep să se întunece la față. Dacă vorbești stîlcit franceza dar cu accent, ești de-al lor, sînt în stare să te sărute ca pe o soră sau ca pe un frate. O grefieră-mi spunea mai dăunezi că în școlile elementare din oraș limba germană este obligatorie, dar ei nu vor să o vorbească deși o știu bine. De ce? Acest lucru nu am aflat.
Deși la o aruncătură de băț de Germania, Strasbourgul este 100% francez. Nu are nimic germanic în el și numeni de acolo nu dorește acest lucru.
Acum, reîntoarsă la Viena, mă încearcă niște sentimente bizare...mi-e dor de acest oraș pe care l-am cunoscut doar într-o zi. Poți călători și cu bani puțini, important este faptul că faci cunoștință cu felul de a fi al unei populații total străine dar și cultura sa istorică, culturală și gastronomică. Mă bucur că la noi în Viena există și programe de călătorie pentru oameni cu o pungă financiară ceva mai subțire. Cine nu poate călători, nu trebuie neapărat să stea acasă. I se oferă posibilitatea de a călători cu un program de călătorie pentru săraci și cum nici pe mine nu mă dau banii afară din casă, mi-am luat și eu traista pe băț și am pornit spre Strasbourg. Direcția regională a căilor ferate austriece (OBB) are un program redus dar foarte atrăgător pentru călători, există așa numitele „Sparschiene”(șinulețețe economice). Deci poți să cumperi un bilet de tren pînă la Paris (biletul meu era pînă la Paris dar am preferat să cobor la Strasbourg) și te costă dus - întors numai 78 de Euro, cu micul dejun servit la dus și la întoarcere înainte de coborîre și primești și loc la cușetă). Merită deci să petreci o zi într-un oraș străin, ca să-i simți pulsul, mai ales după un examen de controlare a pulsului și de luare corectă a tensiunii și de control al sîngelui diabeticilor pe care l-am reușit cu o zi înainte de plecare, la bunul doctor Todoroff, un medic rigid și puțin ironic pe care nu-l poate suferi nimeni la acel Institut medical la care predă anatomie și patologie, cu excepția mea. Pulsul unui oraș este extraordinar. Nu trebuie să stai la hotel și să te plicitsești, pentru mine o zi a fost suficientă, pentru contactul cu oamenii și pentru cunoașterea psihologiei orașului. Oamenii nu sînt frumoși. Mi se par prea scunzi, prea complexați, totuși sînt mai umani decît oriunde...În sala de așteptare am scris o poezie în limba franceză, în franceza mea stîlcită, pe care nu o pot separa de impresiile de călătorie.

Ouverture de l’automne
Dans la rue
La tombe de la mort
Avec se triste étoile et moi
Je respire de l’air de demain
Avec cela son l'illusion
En Strasbourg mentenant
Il ne pleut pas, il ne naige pas,
Le soleil rire un peu
Faire du soleil dans les routes égales
Et rechercher de la vie
Et je atandre un train de nuit
Que me porte au des l’ombre de mur
De la temp pasible
A la gauche, a la droit
Merci beaucoup de votre compréhension
Avec plaisir,
Parlez vous francais?
Et moi, handicapate de ma longue
Perisable et fragile de mon seule
En c’est pays , avec tristesse
Triste pays de l’ombre de l’ilusion
Il e deja pus tard pour des regrets
Por la lumiere
Pour la bierre, du caffe aut lait
Pour du the avec citrone
Parece que n’ai pas d’argent
Je atandre un train invisible
Une peu malade de melancholie
Que porte de l’image
De ma jeunesse
De ma lettre de l’amour de 17 anns
De me livre
Je crois que j’ai retrouve de la chance
De returne de les temps passé
L’ image de la tandresse
Bessoin de force de pauvre
De l’illusion de la Feance
Pays de me souvenirs d’amour
Ce meurte trop fevrile en moi
Tout alleur est perfect compose
Bessoin de l’amerture des mots
De circumstance, de compréhension
De c’est pays et de image de jour
De ma jouvenalite
Aujourd’hui je suis seule en la gare de Strasbourg
Dans le train, dans le mon vagon
Et je ne peut pas dormir
Rien pour rien de voie que s’agite
Besoin de garre, besoin de mots de adieu
Les tout est tres loin de temps, de amerture
De c’est elegance de la tristesse
Et encore…Strasbourg, je ne peut pas oublie.










.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!