m-am trezit cu venele în jurul gâtului
toate ca un laț alergau în strânsoare
să-mi alunge ultimul scâncet
doar eu și el într-un glob de sticlă
îi priveam pe ei
toți ca niște minciuni spuse
îmbrâncite care să fie prima
care să nu se spună
care trecători care noi
care tu și eu în diferite momente
dar la fel

fără speranță dincolo de oglindă am apărut senin
sângele se despletea din grijile cărnii
lumina lovea din toate părțile
reflexia se lipea tot mai mult de realitate
aveam nevoie de un suflet de
mâine în jurul meu
cu mâinile căzute șiroind ca o transfuzie lumii
să mă primească

uneori ascult tristețea cum se lovește de mine
mă încearcă cu degete plânse și
mă grăbesc să găsesc frumusețe
și pe noi
pentru a o atinge

ne împrăștiem peste tot mai puțin
sufletul deasupra noastră ca un punct
în mijlocul existenței presupun ca are destul timp
și milioane de mâini să ne adune