Cine s-ar fi putut gândi că Spania, nu înseamnă numai peisaje frumoase, locuri de muncă pentru români și multe alte frumuseți...
Iată că, am avut ocazia să văd cum noi, românii suntem marginalizați și înjosiți în cele mai urâte metode, iar acest lucru, încă de la vamă.
Dacă aveai ghinionul să fii un simplu turist și mai veneai și din România, erai intervievat și scotocit prin toate buzunarele de către poliția de frontieră, în speranța că poate-poate ai ceva mai mulți bani pentru a arăta că ai cu ce te întreține.
Dacă la vama română sunt suficienți 30 de euro pe zi, aici lucrurile se schimbă... Cu cât mai mulți bani, cu atât mai bine! O invitație legalizată și apostilată nu mai are o valoare atât de mare. Ce mai contează că ți-a făcut-o mama sau tata, banii sunt importanți...
Dar să revin la faptul că de cum ai ajuns în vamă la aeroport (în cazul de față Valencia), prioritate au conaționalii lor, apoi străinii care au acte în regulă și pe urmă... turiștii.
Datorită acestui fapt v-am spus că, dacă ai ghinionul să fii turist, primul lucru pe care trebuie să-l ai, este răbdarea. Vorba unui cântec: „Rabdă inimă și taci...”
Pașaportul, banii și... acte peste acte, care nu erau chiar atât de decisive în luarea deciziei de către vameși, de a te lăsa sau nu să le treci pragul țării. Trebuia să fii cât mai convingător, altfel riscai să faci cale întoarsă cu același avion.
Erau destule „ajutoare” care te împingeau dincolo de linia galbenă, care îi invitau, chiar sub nasul tău pe cei privilegiați să treacă mai repede vama, neținând cont că ceilalți aveau minute bune de așteptare, care în curând se puteau transforma în ore...
Aici ierarhia era după naționalitate. Dintr-un simplu turist sau chiar om de afaceri, comportamentul oamenilor Legii din vamă te făcea să te simți inferiorizat și umilit, parcă eram delicvenți cu toții și așteptam decizia gardianului.
Am ajuns să o trăiesc și pe asta! Am circulat în peste cinsprezece țări, dar niciodată nu am văzut un român mai umilit, cum am avut nefericita ocazie să văd la vama din aeroportul Valencia și îmi pun întrebarea: De ce?
Poate că răspunsul îl știm cu toții, dar refuzăm să-l spunem cu voce tare, iar atunci, nu pot decât să adaug: ”Rabdă inimă și taci...!