Frăției Sf. Ilie, despre cântarea Isaie, dănțuiește!
(Scrisoarea a 191-a)

“De ce se cântă această sfințită cântare atât la cununie cât și la tăierea colacului?”
Cred că stiți înțelesul acestei cântări.
Să dănțuiască proorocul Isaia căci proorocia lui s-a adeverit. Cuvântul proorocesc pe care l-a rostit Isaia înaintea împăratului Ahaz și a poporului glăsuiește astfel:
Iată, fecioara în pântece va lua și va naște fiu, și va chema numele lui Emanuil (Is.7,13)
Emanuil înseamnă ”cu noi este Dumnezeu”.
Sârbii spun pe scurt: Manoilo.

Nașterea lui Hristos din Fecioară și de la Duh este nașterea cea mai sfântă de când s-a pomenit pe lume naștere.
Prin nașterea aceasta s-a arătat taina dragostei lui Dumnezeu față de oameni: Dumnezeu S-a îmbrăcat în trup omenesc ca omenii să se mântuiască.

Și întrucât nașterea și înmulțirea neamului omenesc este rost al căsătoriei, se cântă cântarea Isaie, dănțuiește!
Ca prin aceasta să le amintească tinerilor curăția și sfințenia căsătoriei și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, prin care se și nasc copiii; ca tinerii să aibă frică de Dumnezeu și să aibă în vedere mai mult însemnătatea duhovnicească și morală a legăturii dintre ei decât pe cea trupească.

Slava este un obicei religios al poporului nostru.
De ce se cântă și la frângerea colacului: Isaie, dănțuiește?
Cred că deoarece Hristos S-a numit pe Sine pâine.
Eu sunt pâinea vieții…
și încă:
Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer; de va mânca cineva din pâinea aceasta, va fi viu în veci. (In.6,48-51)
Când se frânge colacul, pâinea pământească, Biserica se grăbește să ne amintească de pâinea vieții, de veșnic viul Mântuitor Hristos, ca prin aceasta să ne amintească de hrana duhovnicească.

Așadar, în amândouă cazurile, Biserica vrea să ne înalțe gândurile de la trupesc la duhovnicesc: în primul, de la legătura trupească la legătura sufletului cu Dumnezeu; în al doilea, de la hrana trupească la hrana duhovnicească.

Pace dvs și bucurie de la Emanuil.