MOTTO:
"e mai ușor să dezintegrezi un atom decât o prejudecată"

Gând la gând cu bucurie... aveam de gând să postez ceva despre exprimarea liberă și relația ei cu cenzura editorială și-mi sare în ajutor emisiunea "10 pentru România", al cărei final l-am prins. Concluzia: societatea nu poate exista fără literatură. Frustrarea mea a pornit de la faptul că nu pot afișa poezii vizuale. Nu este numai frustrare personală ci și o problemă generalizată: de ce doar "10" pentru România? De unde nevoia mare de top alcătuit elitist? Tot plimbându-mă pe net văd foarte multe imagini expresive, unele prelucrate, altele uluitor de reale și de motivante, toate bucurându-mă nespus de mult. Îmi pun atunci întrebarea și v-o pun și dumneavoastră: unde începe și unde se termină subiectivismul criticului literar? De ce doar 10 și nu mai mulți? Există oare posibilitatea ca vreo puștoaică neaoșă de-a noastră să fie considerată o simplă adolescentă teribilistă și talentul ei să se irosească dintr-o simplă eroare umană editorială? Oare câți Vainștaigări autohtoni au pierit în virtutea pre-"judecății de valoare" că înțelepciunea aparține exclusiv seniorilor? Priviți-mi obiectiv întrebările, dacă doriți considerați-mă un luptător de gherilă care vrea revoluție de dragul revoluției dar faceți efortul și căutați răspunsuri.

P.S. Atacați ideea, nu omul.