Adulții – rude, cunoștințe, profesori – au o plăcere sadică de a te informa, de îndată ce termini clasa a unsprezecea, că ai trecut într-a doișpea, că vei da bacul, că va fi un an greu și că vei fi ,,în focuri”. De parcă tu n-ai ști. Oricum, e mai bine să ți-o spună cât mai multe persoane, ca să te acomodezi și tu cu ideea și să pui burta pe carte, pentru că oricum ai uitat 70% din ce ai învățat în ultimii ani.
Preferatele mele sunt nu constatările absurde și replicile însoțite de un zâmbet mai mult sau mai puțin încântat, ci întrebările de genul: ,,Te-ai decis la ce o să dai mai departe?” sau ,,Te vei medita la vreo materie?” sau ,,Ai emoții?” De parcă mai contează. De unde știu ei că nu vei pica sau că nu vei face un accident înainte de examen sau că nu te vei sinucide consumând prea multă cafea și dormind prea puțin? Om trăi și om vedea.
Deci suntem într-a doișpea. Putem tortura bobocii, putem organiza balul lor ca să alegem urmatoarele victime, ne putem bucura de ultimul an de liceu, așa cum știm noi adolescenții să o facem. Mai putem, de asemenea, să o dăm în bară, să ne luăm lumea în cap, să ne smulgem părul din cap, să întoarcem cărțile pe față (la propriu), să ne dăm cu capul de pereți, să plângem cu lacrimi de crocodil etc. Cel puțin așa sună majoritatea prezicerilor cu rol de impuls pe care le auzim din ce în ce mai des, de la din ce în ce mai multe persoane.
Cum e backstage ? E o agitație continuă (uneori), o stare de relaxare tâmpă, amplificată de frecventele amenințări, horoscoape sumbre, încurajări reticente sau apeluri la deja cunoscutul : ,,Acum nici cei cu facultate nu-și mai găsesc locuri de muncă”. In acest caz, e mai confortabil să rămâi la liceu. Păcat că dacă rămâi repetent nu vei mai avea aceeași colegă de bancă.
Vreți detalii mai multe? Backstage este adevărata distracție. Acolo te întâmpină toate fețele cunoscute de elevi mai mari care au fost cândva mici și fericiți ca piticii ăia de boboci, tocilari perfecționiști care nu încetează să-și reproșeze timpul pierdut cu lecturarea cărții cumpărate de curând, tocilari în fază avansată de izolare completă de lume și de memorare continuă, amețiți inconștienți care cred că negând adevărul evident vor amâna bacul, leneși indolenți cărora le place liceul prea mult pentru a vrea să-l părăsească, exemplare mândre că vor fi în curând la facultate (de parcă acolo e mai bine), rarități sigure de ele care se laudă cu toate câte au reușit să învețe în vacante, în timpul liber (ce asociere ciudată de cuvinte), în somn etc. Tot backstage mai găsești profesori exigenți, părinți pe punctul de a face un stop cardiac, rude ce înroșesc liniile telefonice, prieteni care îți spun că o să treacă, pliante cu șapte mii de opțiuni pentru un viitor în care ți se recomandă să nu-ți pui prea multe speranțe, mutrițe serioase cu accente sadice în priviri.
Și televiziunea vine backstage, ca să distreze populația țării cu drama unei noi generații, ca să vadă lumea că suntem toți o apă și un pământ și că urmăm, într-o anumită măsură, același drum plictisitor de drept, în care hopurile sunt numai examenele și trecerea de la o formă educațională la alta. Pe urmă vin serviciul, nunta, copiii, nepoții, pensionarea și locul de veci, cumpărat din timp ca să fii sigur că nu ți-l ia nimeni.
Backstage se află promisiunea că vei fi tu acela care va trăi ca în filme, frumos, în lux… dar după bac. Până atunci, te mulțumești cu un scepticism care măcar te apără de eventualele dezamăgiri, și cu locul de veci, cumpărat din timp, pentru că nu se știe ce pot face părinții dacă le vei aduce vești proaste… picate la momentul inoportun.


Wanna go BACkstage? I don’t think so