Frăției Sf. Stefan, despre Ziua cea Bună
(Scrisoarea a 188-a)

Hristos S-a născut, copii ai lui Dumnezeu!

A venit iarăși Ziua Bună.
Poporul numește “zi bună” toate zilele pe care le prăznuiește. Nașterea Domnului este însă mama tuturor celorlalte zile bune. Nașterea Domnului este prima zi bună creștinească, zi care prin strălucirea sa i-a luminat pe fiii lui Adam și a adus bucurie în sufletele lor; prima zi dulce din multele mii de zile ale lumii păgâne.

Nașterea Domnului este “zi bună” datorită Bunului Împărat, Care în această zi a cercetat lumea.
Orașele înscriu în lemn și piatră ziua în care i-a cercetat un împărat pământesc. Iar noi să înscriem în inimile noastre cercetarea noastră de către Împăratul Ceresc.
Lemnul va putrezi, piatra se va toci, însă ce este scris în inimă va trece moartea și va intra în veșnicie.
Pentru oamenii sfinți, pomenirea numelui Împăratului Hristos în inimă este la fel ca respirația.
După ce fiarele l-au sfâșiat pe Sfântul Ignatie în Coloseum inima lui a fost găsită întreagă și în inima lui erau înscrise două litere: I(Iisus) H(Hristos).

Nașterea Domnului este “zi bună” și datorită vieții, care s-a arătat prin Iisus Hristos.
Și viața s-a arătat, scrie apostolul Ioan, și o am văzut și marturisim și vestim vouă viața veșnică, care era la Tatăl și s-a arătat nouă.
Mai înainte de la masa vieții veșnice erau lăsate să cadă câteva fărâmituri în această lume atat cât să-și aducă aminte de masa vieții cerești. Oamenii s-au încleștat cu încrâncenare de acele fărâmituri neștiind nici de unde, nici de la cine vin.
Hristos a venit în lume să le descopere oamenilor masa cea neîmpuținată a vieții și să îi cheme la veșnicul ospăț al vieții.
Și oricine a primit chemarea și a crezut în Cel fără de păcat a început să simtă foame nu de firimituri ale vieții, ci de viața deplină, de îmbelșugarea dumnezeiască a mesei vieții.
Când chinuitorul cel rău l-a îmbiat pe sfântul mucenic Zinovie să aleagă între moarte și viață (viața acestei lumi), i-a răspuns sfântul: “viața fără Hristos nu este viață, ci moarte iar moartea pentru Hristos nu este moarte, ci viață”. (vezi proloagele, 20 octombrie)

Nașterea Domnului mai este “zi bună” și datorită dragostei, care s-a arătat prin Împăratul Hristos.
Vedeți ce fel de dragoste ne-a dat nouă Tatăl, ca fii ai lui Dumnezeu să ne numim, scrie însuși- văzătorul lui Hristos.
(IIn.,3,1).
Înainte de Hristos neamul omenesc nu știa de dragostea Tatălui față de fii și nici de dragostea fiilor față de Tatăl. Însă prin nașterea în lume a Fiului lui Dumnezeu, ochii oamenilor au fost deschiși asupra unui Părinte necunoscut, Cel din ceruri și asupra unei dragoste până atunci necunoscute- cea cerească.
Oare nu încălzită de această dragoste cerească a lepădat Sfânta Ecaterina coroana împărătească pământească și a primit moartea pe loc? Și asemenea ei, câte cete și oști și popoare, împărtășindu-se de focul acestei dragoste cerești, au mers la moarte, lepădând de pe sine trupul ca pe o cârpă netrebnică!

În fine, Nașterea Domnului este “zi bună” și datorită pacii și puterii, înțelepciunii și harului și tuturor celorlalte bunătăti de care sunt preapline cerurile și care prin această zi s-au arătat în lume odată cu arătarea Fiului lui Dumnezeu – a Împăratului și Slugii, Stăpânitorului și Mucenicului, Celui îndrăgostit și prigonit, Celui omorât și înviat.

Domnul să vă deschidă ochii duhovnicești ca să vedeți toate bunătățile care ne sunt arătate și îmbiate prin nașterea Fiului lui Dumnezeu.