Alerg...alerg prin tacerea zguduitoare a noptilor sihastre de vara .Intunericul ma ingrozeste , minia ma domina .
Strig , alerg , pling ...
Chiar si cel mai imperceptibil zgomot ma face sa tresar , ma face sa ma simt izolata de omenire , neputincioasa si lasa .Linistea candida ma infioara , imi este frica chiar si de propriile mele conceptii .Alerg ca o lunatica , desculta si bizara prin iarba uda si muscatoare , dar nu sesizez nici o durere , caci simt un alt chin , imi plinge inima , imi curge sufletul .
Gonesc ca o naluca pe cimpiile nemarginite , nestiind pe care parte s-o pornesc , pe care poteca s-o apuc , sunt camuflata si regret ...
Cerul nu mai este ca inainte , magic si tandru , acum se aseamana cu un bulgare imens de goliciune sumbra .Vintul indolent si rece , ca inadins , in aceasta noapte sufla mai tare , de parca si el s-a aliat inamicilor cugetului meu. Aceasta briza viguroasa incearca sa-mi stopeze itineralul , dar , poate , ar fi un simbol de avertizare din partea ei ?
Oricum , nimic nu e in stare sa ma opreasca , nici iarba intepatoare ce rivneste sa-mi provoace un chin trupesc , nici vintul ce vrea sa-mi bareze calea , nici stafiile ce-mi bintuie sufletul .