Of, tată

Știu, sunt și eu vinovată... diplomația și bunăvoința mi s-au terminat... la vârsta mea prefăcătoriile nu-și mai au sensul.
Și efectiv nu mă mai interesează lumea materială... pământuri, moșteniri...
Zadarnică străduința ta de-a mă implica în recuperarea anilor pierduți... S-au dus tată, rămâie duși...
Cât despre sentimente... să mă ierți, nu m-ai învățat să iubesc, și ce simțeam eu referitor la iubirea datorată părinților s-a stins..ai avut grijă și tu și mama să mă călcați vârtos pe inimă... Nu, nu vă judec, v-am iertat nepăsarea, neimplicarea, neiubirea... cu astea te naști...nu le dobândești... de uitat însă, nu pot uita...
Mă iartă, viața m-a învățat să dau cui îmi dă și să nu aștept nimic de la cei ce n-au nimic de oferit...
Sunt bogată, nu de bani și pământuri...am tot ce-mi trebuie...un strict necesar dobândit prin MUNCÃ, prin implicare și statornicie... mai mult, m-ar împovăra și am devenit comodă... de ce să am mai mult decât îmi trebuiește?!
Mă rogi să-mi caut fratele, pe unul dintre copii tăi dobândiți cu mama de-a treia... Poate am să trec să-l văd, dar nu știu la ce ți-ar folosi ție relația noastră...oricum Leonardo nu vrea să știe nimic de tine, așa cum nici tu nu ai vrur să ști nimic de el când a avut necazuri și-l puteai ajuta... Erai Cineva, chiar dacă azi nu mai ești nimic... De ce vi azi cu Dumezeu pe buze când botezul meu a trebuit făcut pe ascuns, fără ca tu să afli - că de, partidul...funcția nu-ți permiteau relații cu biserica?
Haida-de, tată... Dumnezeu ar fi trebuit să existe măcar în casa noastră, nimeni nu ne-ar fi omorât pentru credință...pe suflet nimeni nu poate fi stăpân!!! dar pentru asta trebuie să ai suflet.
M-a rugat doamna Aurelia Lăpușan să scriu despre ziaristul care ai fost... am refuzat-o... mi-a părut rău pentru ea, pentru cartea în care voia să scrie despre toți ziariștii Constanței... eu nu știu să mint... și ceea ce aș fi scris nu te-ar fi onorat...
Îți voi scrie ție adevărurile pe care nu le-am putut face publice... adevăruri de fațadă tată, adevăruri de care am fugit ca dracul de tămâie atunci când pentru a urma jurnalismul mi s-a cerut să intru în partid... La mine albul era si este alb, negrul negru... și te aveam pe tine exemplul cel mai grăitor...Jurnalistul care scria despre copii orfani, cel care iși împrăștiase copii și cărora uita să le plătească pensie alimentară... bașca dragostea de care făceai prin ziare caz...
Și știi ce cred, Ceaușescu a murit nevinovat... alții trebuiau împușcați atunci...ăia de-au rămas să poarte minciunile la rever ca pe un blazon al adevărurilor nerostite!!!