- Alo, tu ești?
- Da,eu.
- Ce mai faci?
- La fel.
- Tot cu boala?
- Mă chinuie nemernica. În fiecare zi mă tachinează altfel, parcă și durerea asta nu se mai satură, tot rupe din mine.
- Lasă c-o să fie bine...
- Crezi tu că se va plictisi așa curând?
- Nu vorbi prostii, o să-ți treacă.
- Când? Mâine? Toți îmi vorbesc de un mâine iar mâine nu mai vine niciodată.
- Sunt prietenul tău și spre rușinea mea n-am ajuns demult să vin să te văd.
- Bine ai făcut. Eu am să mă sting curând și vreau să iau cu mine imaginea acestei lumi fără să simt regretul plecării, fără să-i simt omenescul acum când e prea târziu. Te las acum că e scump telefonul, poate că dincolo impulsul va fi gratuit, știi tu sfinți, îngeri...
- Lasă că ne-om mai vedea noi...
- Poate... însă nu-ți dori să fie prea curând.