Unei soții, despre soțul care a înnebunit
(Scrisoarea a 164-a)

Îmi scrii că ai avut mult, foarte mult de suferit din partea soțului tau. Te ocăra, te alunga din casă, ba chiar te și bătea, însă cu rugăciune și cu nădejdea în Cel ce vede toate ai găsit puterea să înduri toate fără a te plânge cuiva vreodată și fără a arăta în afara casei ce se întâmplă în casă. Pătimirea ți-a înmuiat sufletul, a dezrădăcinat din tine toată trufia și te-a legat și mai strâns de Dumnezeul cel Viu. O vreme ai crezut că vei înnebuni. Și totuși nu ai înnebunit tu- el a înnebunit, bărbatul tău. Acum ești îngrijorată pentru sufletul lui și întrebi: “Este mântuire pentru nebuni?”
De crezi în Dumnezeu și în Dumnezeiasca Pronie, crede până la capăt și deplin. Dacă potrivit spusei lui Hristos nici o vrabie nu cade pe pământ fără de Tatăl nostru, cum ar putea un om sa cadă în chin și în boală și în moarte fără de voia Lui?
Iar voia de temelie a lui Dumnezeu în privința oamenilor este ca toți oamenii să se mântuiască.
Asta înseamnă că și nebunia a venit cu îngăduința lui Dumnezeu asupra soțului tău, care te chinuia, tot pentru mântuirea lui. Dacă Milostivul Ziditor nu ar fi vrut mântuirea lui nu l-ar fi lovit pentru păcatul lui cu această cumplită boală, ci l-ar fi lovit cu moarte.
Prin orice boală și suferință Doctorul ceresc lecuiește sufletele omenești.
Așadar, nu trebuie să vă pară rău atât de cei care se îmbolnăvesc greu și apoi mor, cât de cei sănătoși trupește pe care moartea îi găsește în păcatul lor.
S-a zis: În ce te voi afla, întru aceea te voi judeca; dacă în păcat, urmează osânda; dacă în pocăință, urmează iertarea și răsplata.
Poate vei spune: “Dar el nu poate acum să se pocăiasca, nici să se roage lui Dumnezeu”.
Te vei ruga tu și vei aduce jertfe pentru el, iar el, în starea sa de acum, poate numai să pătimească spre mântuirea sa și învățătura de minte a altora.
Orice boală arată cu degetul spre Dumnezeu și nici una atât de mult ca boala sufletească.
Pune-ți nădejdea în Domnul și fii liniștită.