Încetineala prin care toate se frământă în România se datorează și faptului că ducem lipsă de „profesioniști”, de elite. În toate domeniile sunt postați în funcțiile de conducere, învățăcei cu studii neterminate. Aceștia, din bruma inteligenței, din memoria cuvintelor captate de la maeștri, dau pe goarnă tot felul de maxime , de aforisme, de citate, care mai de care mai împopoțonate la coadă cu nume de autori faimoși. „Fiecare e liber să-și spună părerea”, da, dar numai că unii și-o cam răsuflă mai mult decât majoritatea pe la televizor, pe la conferințe, prin cercurile de prieteni, doar doar lumea să-i aclame drept „intelectuali”, urmat logic de expresia „bă, ce bine le zice ăsta!!!”.
Apoi ce-i un șpil așa de mare să devi intelectual? Dacă e să mă iau după doctrina populară, intelectualul e acea persoană care a terminat o facultate. Oare? Oare un aiurit de țăran mucos, aterizat în Capitală și lovit în moalele capului cu o pleașcă de bani, se răsucește pe la 40 de ani și face o facultate particulară, la fără frecvență, din care doi ani într-un an, bineînțeles cu ajutorul spăgii, poate fi atins cu onoarea de a fi denumit intelectual? E aceeași logică populară defectuoasă care a creat categorii sociale monstru în România: medicii, profesorii, inginerii și de ce nu preoții. Nu vedeți că moneda cu care sunt judecați e mereu diferită față de restul populației, în opinia lor dacă aparții uneia din aceste tagme ești intangibil. Nu au concepția muncii de două ori mai asidue decât ceilalți tocmai pentru că aparțin acestei profesii. Mă refer în special la medici și profesori, care oricât de rău ar greși, oricât de grav ar distruge o viață, nu răspund în fața legii, chiar dacă acțiunile lor ating sfera penalului.
Dacă e să abordăm problema din puctul de vedere al dicționarului, intelectual semnifică o persoană cu specializare temeinică (în artă, în știință etc.), deci nici pomeneală de a fi posesor al unei patalamale cu antetul unei școli superioare de învățământ. Această definiție permite chiar accesul chiar și celor fără de studii. Oare nu erau Michelangello, Machiavelli, Budha niște intelectuali dați dracului? Numai sudoarea din palmele bătătorite ale lui Michelangello și ar fi emanat mai mult iz intelectual decât întreaga șlahtă de soareci de bibliotecă adunați la un loc. În fond, nu vasta maculatură moartă depozitată-n glagore cu citate din alții și ironii subtile fac din om un intelectual, ci munca, exercițiul nebunesc într-un domeniu e singura cale ce te poartă spre culmile absolutului.
Micii șoareci rafinați, dau de bonton să conteste sus și tare, pe orice om care-i deranjează opiniile, cu întrebări de genul „ai citit Dostoievski? ai răsfoit Zola?...mai întâi pune-te la punct cu lectura și după aceea vino la mine cu aere de intelectual.” În universul lor îngust exegeza vieții trece neapărat prin măruntaiele beletristicii.
Contestăm acest punct de vedere și specificăm dorința de a ne perfecta în continuare în lecturi ce au ca scop deschiderea noastră spre vizualizarea infinitului creației. Nu au sens spiritului lecturi ce vând ochiului simboluri și viziuni străine de conceptele noastre, magia intelectualității zace în drumul pe care-l parcurgi singur spre iluminarea ta, nici o altă inteligență nu-ți va întinde mâna din neantul nirvanei și-ți va oferi sanșa reînvierii, ci doar tu poți a te regăsi în măreața solitudine a artei.

(12-iul-2001)