e tarziu cand am inceput sa scriu aceste randuri. nu si pentru petrecaretii care probabil la ora aceasta simt doar gustul gradelor alcoolului arzandu-le gatlejul si zvarcolindu-se pe ritmuri de piese romanesti hazlii prin forma si patetice prin continut.
probabil putini ar fi de acord cu faptul ca scriu, si da, marturisesc, sunt in urma cu datoria fata de serviciu si de pitoreasca Romanie. dar unele lucruri se primesc neconditionat, unele lucruri le meritam fara a face ceva deosebit, poate doar invidiosi pe cei care nu vor avea niciodata parte de ele. dar nu invidia-ti o caut, ci atentia, asupra lucrurilor care te determina sa te comporti altfel decat o faci de obicei, de luni pana vineri, sau de joi pana luni...
cum ai putea explica faptul ca o persoana te poate determina sa creezi? sau creatia exista iar persoana e cea care te descatuseaza? creatia, in acest caz, nu este o insiruire de metafore, ci de marturisiri... marturisesc asta, declar asta, cred asta. uneori suna metalic sau rozaliu fiindca senzatiile nu capata forma lor interioara. nu poti sa exprimi in cuvinte efectul ridicarii sprancenelor, un suras incipient sau o privire pofticios de moderata. mi-e somn, recunosc, dar somnul e avocatul realitatii aparente. ma tine, pur si simplu, treaz.
care e problema ca spun da sau nu in 10 cuvinte? ca nu pot dormi linistit daca nu spun 'te iubesc' prin cuvinte si sintagme care sa te scoata din anonimat... sa vorbesti, sa rostesti poate deveni simplu la un moment dat. nu si sa te hotarasti. mai slab daca ma voi lauda cu slabiciunile tale sau mai puternic daca am sa-ti imprastii frumusetea ca pe un pumn de papadii? te rusinezi de inspiratia mea sau de marturisirea mea. tu... nu, stiu asta. restul au parerea lor. sa le-o respectam ca ne citesc si ne iubesc. multi dintre ei ne si respecta totodata. sa apreciem asta si sa le uram in cor noapte buna!
bucura-te cand esti iubit, crede si nu fi suspicios... nu vei mai pierde cu 4-2 dupa ce ai condus cu 2-0, indiferent cat de frumoasa va fi fost pauza...