Am obosit....am obosit sa privesc norii si sa stiu...sa stiu ca nu se vor intoarce...sa stiu ca intotdeauna va urma o zi frumoasa, sa stiu ca intotdeauna viata va fi efemera...sau, cel putin sa presupun...
Poate o sa ma prefac, poate nu imi va mai pasa, desi ma indoiesc...
Poate o sa incerc sa iti vorbesc si o sa ma prefac ca ma asculti...poate o sa mai incerc si sa nu mai plang...poate voi mai incerca sa ma prefac a vedea totul, dar a nu observa nimic...poate totul va trece...poate totul se va sterge incet, iar eu voi disparea la randul meu...
Sper sa fie asa, desi ma indoiesc....asa cum stiu ca soarele nu rasare si nu apune...el e vesnic, cel putin deocamdata.
Am observat cum ne gasim echilbrul in legile deja stabilite, ale naturii, de care depindem , cu toate ca ne afirmam independenti....
Ce haos ar fi, daca nu am fi siguri ca maine va mai fi soare...ce haos ar fi daca nu va mai ploua...(si asa s-a raspandit vestea ca va fi seceta la vara si toata lumea a innebunit)...ce haos ar fi daca ar trebui sa fim noi soarele, si norii, si copaci si flori....si, tot...
Pentru ca noi, doar o infima parte a acestui absolut, ne prefacem a fi independenti, puternici, dar ne aratam puterea doar pentru a distruge...
Ar fi haos si daca am incerca sa facem bine...dupa alt bine, dupa alt bine....dar asta nu merge, e ca si cum am incerca sa fim noi vantul...si nu ma refer la aer conditionat sau la ventilator...
Am mai glumit, dar e serios...din pacate nu sunt toti de acord cu mine, si nici nu ar trebui....pentru ca, va imaginati ce haos ar fi daca am fi toti de acord??...inimaginabil!....
Am o singura solutie....o sa incerc...si o sa ma prefac....in continuare...incerc, ma prefac, incerc , ma prefac...si tot asa...la infinit...pana cand soarele nu se va mai arata vederii noastre...