îmi spun că nimic nu mai are rost
apoi îmi amintesc cum îmi spuneai că am
cei mai frumoși sâni din lume
nu ne interesa pe noi că e război în Irak
dacă ne puteam iubi
ne sărutam până oboseam
plângeam lacrimi de copil
tu râdeai cu palmele lipite de coapse
hai să rămânem aici
între pereții ăștia pe care îi iubim
să scoatem uneori capul pe geam să urlăm
a iubire
aprind o țigară
nu știu cum să îți spun
că a mai fost spus
nimic din ce ni se întâmplă nu aș vrea
să mai fi fost simțit
banal sună când spun
ești așa de frumoasă
aș picta pântecul tău
te-aș desena cu struguri în păr
lasă
hai doar să ne ascundem unul în celălalt
fără cuvinte

după ce te am
scriu o poezie
sec inutil
tot ce știu e că te mai vreau

alung amintirea cu aburi de cafea
nimic nu mai are rost