Și ploua. Norii își vărsau picăturile în noaptea de un negru pur. Nici un fulger, nici un tunet. Doar picăturile de ploaie, limpezi, se loveau de pervazul geamului, și scoteau un sunet strident, parcă strigând. Zgomotul lor m-a trezit din somn, întrerupând frumosul vis ce tocmai se năștea în subconstient. Am întins mâna instinctiv, fără să deschid ochii. Nu erai lângă mine. Cinci secunde mai târziu, ieșeam din dormitor, întrebându-mă unde ești. Nu se auzea nimic, doar picăturile de ploaie pe pervazul ferestrei, și deja începea să mă enerveze sunetul. Coborând scarile, mi-am adus aminte. Și știam exact unde să te caut. Fără nici o haină pe mine, doar într-un halat, am deschis ușa de la intrare și voiam să mă avânt în întuneric. Dar erai fix acolo, în fața ușii, cu părul ud, curgând peste umerii goi, privind imensitatea întunericului. Nu am îndrăznit să spun nimic, îti priveam silueta ce abia se distingea în noapte, incapabil să reactionez. Auzind ușa în spatele tau, te-ai întors, și fără un cuvânt, m-ai îmbrătișat. Și am ramas așa secunde, minute, ore n-aș putea să imi dau seama. Într-un final, ți-am cuprins capul între palmele mele, și îndepartându-te puțin, voiam să te privesc în ochi.
- Ce văd eu sub ochii tăi ?
- Picături de ploaie ...
Mi-am lipit fruntea de a ta, și am simțit în acel moment ca timpul s-a oprit, că picăturile de ploaie au rămas într-o animație suspendată și în tot universul trăim doar noi doi. Însă frigul m-a readus la realitate, căci halatul deja ud mi se lipise de corp și devenise o cochilie neprimitoare.
- Hai înăuntru îngeraș ...
M-ai urmat tacută, și când am închis ușa, ai mai aruncat o privire tristă ploii.
- Știu cât de mult îți place ploaia, dar o să racești dacă nu ai puțin grijă de tine.
Nu mi-ai raspuns nimic, priveai în jos, ca un copil prins în camera parinților și care își primește liniștit mustrarea. Te-ai lăsat condusă spre baie, acoperită de prosoape, fără un cuvânt. Acoperită de 2 prosoape mari, de sub care ți se zărea doar fața, ai ridicat privirea spre mine, și în ochii tăi am văzut acea privire puțin obraznică, de care mă îndrăgostisem. Instinctiv am facut un pas înapoi, și încă unul ...
Afară cerul plângea că a pierdut un înger. Înăuntru același înger dormea liniștit cu capul pe pieptul meu, și eu îi vegheam somnul, multumind în gând cerului.