Asist la marea trecere de vreme
Într-un șuvoi de clipe-n agonie
Ce curg în moarte și în teoreme
Cu ipoteze despre veșnicie

Mi-e sufletul cuprins de disperare
Că nu găsesc menirea vieții mele
Și nici răspuns la marea întrebare
A dăinuirii noastre printre stele

Cu cât gandesc mai mult la existență
La scopul ei real în Univers
Cu-atât eu rătacesc în suferință
Și eșuez în struna unui vers

Din perspectiva vieții este sumbră
A morții consecintă-ntunecată
La care de gândesti rămai în umbră
Lipsită de lumină-adevarată

Oricum ai lua-o viața n-are sens
Nici dacă veșnic ai trăi sub astre
Nici dacă te-ai opri mereu din mers
Topindu-te în valurile-albastre

Dar dacă asta este soarta noastră
Să suferim în agonie și extaz
Va trebui, ca pasărea maiastră
Să zăbovim puțin pe-al lumilor talaz

Va trebui să suferim angelic
Cu orizontul morții-n disperare
Și cu absurdul vieții ipotetic
Pe neștiuta timpului cărare

Va trebui ca și Isus să ducem
Povara, pe Golgota-a crucii noastre
Crezând ca după moarte o sa-ncepem
O nouă existență printre astre

Mihail Buricea