Mașina pornește,
gonește, gonește
peste tăcerea câmpiei
roțile șoptesc zgomotul lor
să nu tulbure imensitatea cerului
și mai ales a întunericului.
Ești lângâ mine
ții în mâini atâția cai!
Potrivit de înalt
spate puternic
arcuit splendid spre șoldurile înguste;
totul în tine exprimă bărbăția
un fel de apollon...
ochi mari
priviri de pădure ce se cer sărutate,
tâmple cu flori argintii.
Toată ființa ta exprimă cântec,
de dor
de dragoste
ce mă transformă în abur și vis
Trăiesc clipa prezentă
având în față cea mai minunată cale
cu capătul în piscul fericirii.
Întind mâna să-l ating
dar drumul lui este atât de lung...
legat de un măr cu funii de oțel
surghiunită să văd cărarea,
să zăresc piscul
fără a avea voie să rup frânghiile.
Timpul se încolăcește în jurul meu
ce șterge mari pasiuni;
la capătul drumului meu
ce este oare?
Așteapta-mă la răscruce de drumuri
nu mă-ntreba de unde vin
nici unde mă duc,
poate n-aș ști să-ți răspund
și nici nu ai crede că plec într-acolo
unde nu voi ajunge niciodată.
Iubește-mă mult în secunda aceasta
dar nu mă-ntreba de ce te iubesc
și mai ales
nu mă-ntreba cât te voi iubi.