...Chiar traind, ceea ce n-am trait, in adevar, ci doar simtit, in ceea ce am cunoscut tangential, atat cat sa ma desavarseasca ca fiinta umana, deci...probabil umanizandu-ma,daca pot numi ratiune, animalizarea fiintei mele; daca ma mai pot numi fiinta, dupa atata suferinta neinteleasa nici macar de mine. Ma declar viu, curgand in demersul oricum firesc, dupa experienta de netegaduit a celor pe care prea putin i-am inteles, fiind preocupat de propria-mi
nefericire, in marea de exista, in marea finalizare a trecutului sec si las; pe cand eram, dar nu eram, ori,
eram...cum...nici nu m-as fi nascut vreodata.
...Ajungi intr-un punct in care nimic nu-ti mai este potrivnic, nimic nu te mai scuza; esti un motor ce
trebuie sa functioneze. Ai tot ce-ti trebuie la picioare, cat sa te striveasca daca gandesti invers.
...Daca as avea nostalgia unui imperiu cu greu cucerit si pierdut, unui bun dat pe de-a-ntregul, lasat
pe nazuinte neroade din ametitorul gust al binelui imediat, as spune ca iata: s-a inventat omul; sunt eu cel, si pe care il credeai absolvit de metehne batrane, ori inventii, doar in carti stiute de magi vechi nebuni.
De fapt ce inseamna a fi intelept? A-ti ingradi orice sentiment, cat sa te faca rational; a-ti castra trairea, a-ti incarcera fiinta razvratita pe sistemul din care faci parte.
...Ori aceasta intelepciune, chiar asta face; este culmea intelegerii, in care nu te mai poti opri din a nu a mai face nimic. Itelegi fara prea mare greutate ceea ce oricum nu mai intelegi, pe cand intelegeai aprioric, deci fara zbatere, durerea oricarui lucru neinteles.
Plangeam candva din izvor; acum sorb baltile trecutului ca sa il umplu!
E atat de lipsit de moralitate sa gandesti despre moralitate, incat te-ntrebi ce trimis are acest drept.
E atata necunoastere si credinta in ea; e atata sclavie in neputinta si... si mai mare propovaduirea; e atata desertaciune pentru niste biete fiinte, ce se mint a fi ceva, doar ca pot gandi in concepte, necesare cat sa intelegem mai mult din ceea ce nici macar nu trebuia inteles: viata.
Recunoasterea unui fapt evident, duce la dezastru.Acest pleonasm organic trait zi de zi ne marginalizeaza,ne creeaza puterea confortabila asupra-ne, pana la dorinta de inexistenta, deci de nonconstientizare.
Te uiti in sus si te bucuri ca un cretin de miliardele de stele, caci asa ai fost invatat; atata vezi si-ti este de ajuns cat sa te intorci de unde nici macar nu esti. Caci daca ai fi tarana prea multe miliarde de ani ar trece sa te reintrupezi in vreo taratoare lipsita de ambitia omului de-a imortaliza eternitatea.
Aceasta exapansiune din nimic, pana la granite in care se va produce iminentul; o implozie, ce va reduce totul la o boaba de roua din care iar vor aparea planete, supernove, constelatii, etc, ne este din nou fericit sortit, caci vom trai chiar si dupa ce vom avea atomii sfaramati si de nerecunoscut.
Pana la urma ne intrebam ce este cu acest nimic din care facem parte si ce putere il insufleteste, il face viu, ba chiar dumnezeiesc. Asa mic cum este e chiar El Insusi? Sau creat pentru oameni, cat sa le dea un rost de supravietuire in afara maruntelor lucruri, cum ar fi foametea, razboaiele, boala? Oricum necreate de El si de asta trebuie sa fim siguri si sinceri caci altfel ne renegam forta si cruzimea cu care facem in fiecare zi atatea atrocitati. Sa fim demni si responsabili in ceea ce facem in numele unei planete bolnave, care te miri cum de mai crede in ceea ce nici nu crede.
Ceea ce este sus, deci de neatins, nu te minte, nu te inseala, nu descumpaneste pe nimeni, nu judeca imediat, nu greseste, nici macar nu te iubeste.Nici macar nu vrem sa dam de acel "Sus", caci ne-ar incarcera in prea multe reguli, daca ar fi dupa canoanele stiute. Civilizatia inseamna reguli, iar credinta face parte din reguli, ca o aparent impaciuitoare intre despotia statului si saracia si nevolnicia oamenilor.
Aceasta grotesca biserica, a ucis in numele catorva oameni, caci de credinta nici nu se pune vorba,aproape cam cati eram acum o mie de ani; prea putini sunt aceia ce chiar au crezut ori mai cred in dumnezeire; tara ridicata la rang de sfint.
Rolul bisericii este acela pe care ni l-am dat singuri; nimic duhovnicesc. Cine este "sfant" este si fara credinta!
Unui copil nu-i trebuie nici botez, nici credinta, nici biserica. Nu intereseaza pe nimeni unde te duci; se uita la tine si se gandesc la ei, ca niste gandaci ce cred ca o sa-si recapete aripile dupa moarte. Nu-i numai mitocanie si prostie, e vina, cat ii trebuie unui om, sa existe in societate, dar care trebuie aruncata, ori pusa in spinarea marelui dumnezeu.
Aceste cuvinte nu reprezinta nimica, caci maine urmeaza o alta zi si voi gandi altfel!