Fatidic parcă, luna mai, elevii și teatrul, această fericită combinație, mă bântuie oarecum ciclic, an de an, cu o variată gamă de trăiri, de la mici supărări sau dezamăgiri și până la bucurii incomensurabile și memorabile încântări ale întâlnirilor cu teatrul și copilăria.
Dacă în anii trecuți această alăturare și-a încununat succesul muncii în echipă cu premiera unui spectacol de teatru de păpuși (specific bi-ba-boo), în urma unei activități susținute (trei ani de muncă, în perioada 1999-2002 la Școala Nr. 1 din Dej, cu elevii clasei a II-a, la acel moment având vârste cuprinse între 7-8 ani), luna mai a anului 2002 ne-a găsit în Franța, participând la un festival internațional de teatru pentru copii, Carrefour de Jeune Theatre International des Enfants, Vallenciennes, prima ediție, unde spectacolul „Scrisoare cu personaje”, adaptare de Adina Ungur după fabula „Critica de jos” de Nina Cassian a reprezentat cu mult succes și onoare, România.

http://www.poezie.ro/index.php/screenplay/16526/index.html

Nu am știința și nu-mi pot explica de ce această activitate a luat sfârșit subit, exact în clipa în care ne-am întors în orașele noastre, eu în Cluj-Napoca, respectiv, copiii și educatoarea lor în Dej și de ce această muncă de trei ani, împreună cu toate colaborările și succesele adiacente, reprezentațiile și grupul compact de prieteni pe care credeam că îl alcătuim s-au mistuit într-o singură clipă, eu nemaiîntânlindu-i și neprimind nici un fel de semn dinspre acești copii (acum, în vârstă de aproximativ 14-15 ani).
Fără a bănui, după 4 ani de la întreruperea activității artistice cu elevii dejeni, primăvara lui 2006 mi-a rezervat alte două surprize de genul colaborării (specific teatru) cu trupe de elevi, din nou în luna mai. Așa se face că elevii clasei a șaptea de la școala „Mihai Eminescu” din Cluj-Napoca împreună cu doamna profesoară de limba engleză Anca Maier, mi-au solicitat ajutorul întru construirea unui moment de teatru de păpuși, după secvențe scenice din povestea „Alice în țara minunilor”, reprezentat cu ocazia sărbătoririi zilelor școlii, în data de 12 mai.





A doua fericită colaborare este cea cu trupa de teatru „Poznașii”, formată din 12 elevi ai clasei I A de la Școala „Ioan Lupaș” din Cluj-Napoca, îndrumați de doamna învățătoare Iulia Chende.





Dacă în 2002 nu existau prea multe activități în gen, după patru ani am ocazia să descopăr că arta teatrală începe să-și facă adepți prin rândurile elevilor. Așa încât, anul acesta a avut loc prima ediție a festivalului de teatru pentru copii, „O mască râde, o mască plânge” la Ocna Mureș, ocazie în car am aflat și de Festivalul Național de Teatru Petnru Elevi „George Constantin” de la București, care se va desfășura în 3-4 iunie, 2006.











PRINTRE ELEVI ȘI PÃPUȘI LA ZILELE LICEULUI „MIHAI EMINESCU” DIN CLUJ-NAPOCA 8-12 mai


Vineri, 12 mai am fost invitată la zilele aniversare ale Liceului „Mihai Eminescu” din Cluj-Napoca, de un grup de elevi din clasa a VII-a îndrumați de doamna profesoară de „Limba Engleză”, Anca Maier.






Corul liceului, dansuri populare, obiceruri populare din zona Ardealului, dansuri de salsa, moderne sau de majorete, scenete de teatru reprezentate în limbile franceză și spaniolă sau teatru de păpuși în limba engleză, mi-au amintit de copilăria mea, când învățam la Liceul Coșbuc, unde, an de an, eram implicată aproape în fiecare dintre activitățile artistice sau sportive ale liceului.



Bucurie mare printre elevi, destindere și responsabilitate, printre profesori și emoții printre părinți sau invitați. Copiii sunt copii, vom spune și toate încercările lor de a munci în activități artistice sau sportive, „intra-” sau extrașcolare își au menirea, dincolo de destindere și hobby, de a forma, instrui și „solariza” copiii, de aceea și atenția celor ce se ocupă de educația lor, asupra acestor activități trebuie condusă cu o deosebită seriozitate.

Festivitatea de închidere a Zilelor Liceului „Mihai Eminescu” din Cluj-Napoca a avut loc în sala de sport, improvizată pentru acest moment omagial, cu bănci, posibilitatea amplificarii vocale pentru prezentatori și un spațiu mai mult sau mai puțin propice jocului scenic. Am împărtășit emoțiile copiilor și totodată mi-am amintit cu drag și mândrie că au trecut mai bine de zece ani de când participam an de an la asemenea festivități. Și nici nu aveam cum să uit toate aceste activități de vreme ce muncind adeseori cu regizori sau compozitori, atunci când aceștia mă întrebau de unde am priceperea de a interpreta melodii, vocal, eu, cu mândrie le povesteam despre excelentul cor al școlii, condus de doamna profesoară Tărău. Sau nu pot uita că ani la rândul am făcut parte din echipa de dansuri moderne, condusă de diferiți instructori-coregrafi, unde totul se pregătea în detaliu și în săli special amenajate cu oglinzi, apoi că am făcut parte din echipa de dansuri de societate, condusă de o coregrafă balerină la Opera din Cluj, îmi amintesc de asemenea, cu mare drag de scenetele sau montajele literare, când recitam din Coșbuc. Dar cel mai mult m-a încântat să fac parte din echipa de gimnastică ritmică a orașului meu, unde antrenamentele se țineau în sălile de gimnastică a Liceului Șincai sau sala specială de sport a CSM-ului de atunci, la Liceul sportiv Bălcescu. Iar munca la aceste activități aducea performanțe recompensate onorific. Apoi, pregătirea sau debutul în formarea personalităților artistice a viitorilor adulți pornea de la însăși orele de desen, cele de atelier sau cele de limbi străine începute din clasa a II-a și efectuate cu profesori specialiști în domeniu.
Și acestea sunt doar o parte dintre activitățile artistice sau sportive, care la finele anului ajungeau a se concretiza într-un amplu spectacol, cu sute de spectatori, interpretat pe scena Casei de Cultură a Studenților, cu sala arhiplină.

Au trecut mulți ani, vreo cincisprăzece de când am terminat liceul, între timp am trecut în alt regim politic, au trecut, desigur, ani în care accesul la informație a devenit infinit mai bogat iar știința și tehnica a evoluat incredibil. Și totuși, în unele cazuri pregătirile festive ale unei aniversări școlare nu au progresat în pas cu timpul, dimpotrivă, în locul măcar al unei săli festive propice unei asemenea activități, evenimentele au loc într-o sală de sport, improvizată pentru jocul scenic al copiilor.



Cu toate acestea, interesante mi s-au părut câteva activități din programul zilelor școlii, „Inaugurarea expoziției cu produse ale elevilor”, „Spring Day – Anul Mircea Eliade”, „Școala invers – când elevii devin profesori, când profesorii redevin elevi, când părinții redevin, alături de copiii lor, elevi”, „Concursurile de traduceri și interpretare”, „Lansarea studiulul monografic, revistei și site-ului liceului”.


Dar eu, după cum menționam, am avut ocazia să vizionez această aniversare a liceului, invitată fiind de elevii clasei a VII-a. Pe acești copii i-am întâlnit pentru prima dată luna trecută, în aprilie, solicitându-mi ajutorul de a construi împreună un spectacol de teatru de păpuși, în limba engleză. Timpul fizic alocat unei astfel de munci fiind unul teribil de scurt, mă pregătisem să refuz această colaborare, însă, entuziasmul și tenacitatea copiilor m-au încurajat să continuu munca la miza în scenă, așa încât în câteva repetiții susținute și într-un timp relativ record, am reușit să montăm scenic câteva secvențe importante ale poveștii „Alice în țara minunilor”.









Și în felul acesta s-a născut spectacolașul de teatru de păpuși, menționat. Întâmplarea fericită a fost că elevii au avut chemare pentru a lucra susținut și concentrat, însă, nu aș dori ca această întâmplare să devină o practică a celor ce doresc să se apropie în acest fel de una dintre artele sacre din istoria omenirii, mai precis de teatru.







În acest sens voi face un apel către toți directorii de școli, profesorii, învățătorii și chiar către părinți, ca pentru a obține performanță și a trece dincolo de granițele amatorismului, să facă apel la instituțiile specializate în domeniul de care se vor apropia, respectiv să ceară sfatul și îndrumarea profesioniștilor în domeniu, pentru ca munca lor să capete substanță și valoare. Succes elevilor de la Liceul „Mihai Eminescu” din Cluj-Napoca.






O altă surpriză plăcută am avut în momentul în care am cunoscut trupa de teatru „Poznașii”, formată din 12 elevi de clasa I, ai Liceului Ioan Lupaș din Cluj-Napoca, conduși de doamna învățătoare Iulia Chende și îndrumați și de doamna profesoară Eliza Bâldea.



Mai întâi pentru că i-am cunoscut în drum spre Ocna-Mureș, mergând împreună și participând la prima ediție a Festivalului Național de Teatru pentru Copii „O mască râde, o mască plânge”, unde ei au evoluat ca participanți în concurs, iar eu am făcut parte din juriul Festivalului. Arta interpretativă, dicția, prezența scenică și atitudinea acestor copii m-a impresionat extrem de plăcut, de altfel, ei au și obținut, alături de excelentele monologuri din concurs „Pralinel” al unei fetițe reprezentand una din scolile orasului Alba-Iulia, (promit ca revin cu numele ei) a cărei pregătire a impresionat prin profesionism, seriozitate și talent, de asemenea și Arlechinul Școlii „Vasile Goldiș” din Pitești, elevii clujeni au fost și ei, ca trupă, la înălțime.



Dar iată și cateva dintre activitățile trupei „Poznașii”:

Concurs de Oratorie "Personajele copilariei mele", noiembrie 2005, cu premii pentru toata trupa.

Festivalul National de Teatru "O masca rade o masca plange" 29 aprilie 2006, Ocna Mures - premiul I







Concurs de creatie si interpretare "Didactica - Arte" 18/20 mai, Caransebes, Jud. Mehedinti, etc.





Mult succes in activitatea lor!