aseară am rămas în pană de inspirație,
mi s-a oprit motorul și m-am dezmembrat
de la golurile sufletești
am dispărut de pe toate radarele,
undeva la limita dintre jungla spaimelor
apăsătoare, sufocantă,
și linia sinuoasa a uitării, plină de valurile
lui a fost odată…ce?
toate rimele și visele s-au împrăștiat
pe o raza solară
îngreunând identificarea
speranței
s-o fi prăpădit?
nu știu, dar dacă e adevărat că speranța moare ultima
eu nu mai sunt decât o pată de culoare
uleioasă…
pe cerul poemelor

mâine mă voi retrage pentru revizie
iar apoi vom relua orele de zbor (ultima înregistrare…)