Fizica e ca o suită de mici trucuri de magie, o magie pe atât de palpabilă încât devine și mai fascinantă. De ce spun magie? Pentru că în fizică se lucrează cu forțe invizibile, dar care își fac prezența simțită. Forța greutății nu o putem vedea, dar vedem cum o piatră cade dacă îi dăm drumul din mână. Nu vedem nici forța de frecare, dar observăm că la un moment dat ne oprim când încercăm să alunecăm pe parchet. La fel se întâmplă și cu câmpul magnetic: nu îl vedem dar îl simțim trăgându-ne cheia de la bloc spre el. De câmpul electric însă, ne ținem mai departe, îl înghesuim în fire pe care le manipulăm după bunul nostru plac. Fizica este peste tot în jurul nostru, de la faptul simplu că putem merge pe pământ până la cel de neimaginat, cum ar fi studiul timpului, al întoarcerii în trecut. Într-adevăr, nu e o viziune prea romantică asupra lumii. E mai frumos să-ți închipui că tunetul e cauzat de un zeu care bate în tambur decât să știi că aerul se comprimă datorită căldurii de 30.000 de grade emise de curentul electric din fulger și apoi se decontractă într-o undă de șoc supersonică care are efect sonor. Dar sentimentul de a înțelege în cele mai mici părți procesele, să înțelegi de ce plouă, să înțelgi de ce fulgeră, de ce ninge, de ce, de ce, de ce. Să înțelegi natura e ca și cum ai deschide o cutie plină cu ciocolată care nu se golește niciodată. Și îți place