Cred cu toată opoziția absurdului rațiunii în valoarea pasiunilor mele. Privesc, ating, simt. Sunt condițiile esențiale pentru a-mi descătușa pasiunea. Îmi este de trebuință a mă lăsa devorat de acele pasiuni înălțătoare, responsabile de anularea eșecului personal prin permisiva asimilare cotidiană. Fiecăruia îi este necesar infinit mai mult decât ceea ce primește de la semeni, îi este vital a se dedica unei cauze închipuit de nobile, astfel încât viața să capete un sens, fie el provizoriu. Absolut totul este provizoriu și ciclic în viața noastră, concretul este doar o minciuna frumoasă, identică ca valoare și impact asupra afectului cu iluzia speranțelor. Când Dumnezeu a creat omul l-a cadorisit cu iluzia speranței, o grosolană minciună și un afront dedicat exclusiv umanității, singura existență care-și permite luxul rațiunii. În spatele pasiunilor mele imaginația-mi joacă festele reflex dobândite din jocurile destinului. Acea imaginație care ne ajută să îi descoperim pe ceilalți, cu precădere să aflăm adevărul despre noi înșine. Niciodată nu vom fi suficient de puternici și curajoși să ne asumăm defectele. Festele imaginației la finalul pasiunii se vor dovedi utile doar pentru ascunderea lor, astfel încât doar subconștientul ne va rămâne fidel. Subonștientul nu știe să mintă cum noi ne-am educat a ne exprima existența. Am aflat despre mine că toate pasiunile mele s-au dovedit a fi necesare mie, nu dedicate semenilor. Mie mi-a fost de trebuniță a mă oferi complet. În consecință celuilat i-a rămas alternativa de a primi cu titlul gratuit sufletul meu sau de a-mi refuza pasiunea. Ideea de fericire găsită lângă alt suflet este rezultatul imaginației mele, a speranțelor mele. Superba compensație a imaginației pasiunilor mele se dovedește a fi speranța unui alt început cu final superior eșecurilor anterioare. Minciuna din anturajul pasiunilor mele se stinge cu minciuna speranței prin care aș deține ceea ce nu voi avea niciodată. Un suflet care știe a primi ceea ce am de oferit, fără să implice consecințe. Suntem nefericiți deținând ambele minciuni și ele ne domină existența. Spre bucuria mea mai pot fi salvat de ele lâsându-le la mâna firii, astfel anulându-se reciproc.

Cluj Napoca
mai, 2009