poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-03-15 | |
Dacă am ceva a reproșa Divinității, dacă este cu puțință, dacă într-adevăr există, i-aș reproșa zestrea cu care m-a lăsat prin lume. Sunt numai suflet și din nefericire nu pot schimba asta. Dacă nu pot schimba nimic, atunci am ales să-l las cotropit de toate rațiunile inserate în el prin propria-mi existențialitate. Suferințele suportate sunt pe măsura afectului. Cine n-a trecut de periferia suferinței intrând cu toată ființa în ea, nu va înțelege nimic. Te supui unor dureri insuportabile, renunți la acea decența care-ți rămâne la marginea trăririlor, atingând paroxismul. Rareori îți reușește această beție a simțurilor, în care nu te regăsești deloc, care culminează cu anularea fricii în fața morții.
Ești atât de plin de tine, încât toate amintirile, de la cele mai vechi până la cea mai recentă, îți provoacă hemoragia sufletului; o inducere a trăirilor manifestate prin feroce spasme. În astfel de momente, Dumnezeu îți regăsește autenticitatea deși nu se află nicăieri în tine. Pentru că nimic nu poate completa preaplinul de tine, nu există spațiu liber, există doar suferință, căutare de sine, îți pare o simfonie heruvimică care amestecă agonia cu extazul. Astfel de stări sunt unice, irepetabile ca intensitate, te pot lăsa pradă nebuniei dacă ești incapabil de anularea temporară a rațiunii. Lumea exterioară oricum te percepe nebun, dar ție nu-ți pasă deoarece această nebunie a trăirilor este atât de intensă încât ai vrea să o împărtășești aceleiași lumi căreia îi atribui neînțelegerea. Subconștientul te așează unde îți este locul în raport cu umanitatea; el știe că nimeni nu poate suporta atâta durere, fie ea doar împărtășită. Simți acut nevoia unei răfuieli și cine îți este mai la îndemână decât Divinitatea? Tu știi că El poate suporta orice, că este incapabil de rău. Îți închipui că el te cară în spate cu toată suferința ta, în timp ce tu îi reproșezi invaliditatea. Cine percepe acest dialog surd, cu certitudine a avut parte de atingerea apogeului suferinței. Pomenesc aici de acele vibrații interioare care provoacă cataclisme rațiunii, anulând-o. Nu e nimic grotesc în a fi nefericit, nefericire mai mare ar fi să nu te întâlnești cu tine în astfel de momente, să nu ai parte de conversația agresivă cu Dumnezeu. Este un altfel de purificare; o întoarcere la geneză, unde nu vei primi un nou suflet, doar îl vei reașeaza în raport cu toate, cu tine, semeni și Dumnezeu.
Cluj Napoca martie, 2009
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate