Depărtarea născută-n umbră rece
Lună de mai, lună de stele
Trece și viața ca un vultur negru
Peste-ntinderi de cremene,
Peste perechi de stele.

Astăzi, ce vezi tu oare într-un cuvânt de vânt ...?!
Ce simte noaptea, dacă vine-n curând
Ce strigă vulturul pleșuv ...?!
Nimicire, faimă sau tace ca un sfânt.

Nu te-ai născut s-aduci în lume
Năvalnic, trupul ars de val,
Nu te-ai născut să plângi când noaptea
Aduce roua, într-un pahar.

Dar parcă ai crede că minte și luna de mai
Căci ești prea singur
Și prea ne-nduplecat.

Ești stol fără-nălțare,
Ești pasăre călătoare,
Ești ploaie, și-apoi ninsoare
Ești o umbră călătoare.

Smoala, nu e prea neagră
Ca să-ți fie pat și pernă
Noaptea, nu e prea albă
Ca să-ți fie somn de veghe
Dar tu ești prea aspru și prea rece
De aceea, soarele nu te-ncălzește
În lună de mai, verde.

Daca ți-ai da silința să râzi mai multe clipe,zile
Ai fi mai fericit, copil de stâncă
Ai fi mai bucuros, somn de sticlă
Ai avea o lună de mai, cuminte.

Și-acum alungă-ți tristețea, tu umbră veche
Pune-ți sufletul în cui,
Și-odihnește-te, un pic mai mult.

Închide ochii-n fața lumii
Și deschide-i în fața ta
Oferă acestei luni de mai
Privirea și dorința ta.