Trece vântul ducând pe aripi de fum
Ducând ani, ducând cuvinte, ducând
Ducând liniștea pe gând
Și fumul în adânc.

Trece iarna aniilor de val, la mal
Dar timpul spune: lângă tine, e un val
Lângă mine este frig și nu este deloc prea cald
Dar lângă sobă, focul arde-n poala unui lemn de brad.

Bătrâna i-a tăciunele și scurmă-n farfurie
După un miez de foame pentru o lună
Și se așează ușor pe colțul patului de frunze
Și-ntinde visul peste masa rotundă.

Ar vrea să cheme toți îngerii albaștrii
Să-i ofere un vis de o secundă
În care-și îmbrățișează nepoțeii
Ce acum sunt doar vise frânte.

Au lasat în poarta umbră a aniilor secundă
O bătrână, plină de iubire sfântă
Fără o mângâiere blândă
Fara o viata prea buna.

Ei au plecat departe de ea în lume
Unde au pierit fără secunde
Căci au uitat să-ntindă miezul, pâinea
Iubirea, ce nu este totuna.

Au uitat de scumpa lor mama
Ce le-a întins o felie de dragoste
O carte sfântă și-o povață
"Fi om și-ntinde și tu
Un miez de păine, caldă."