Dragilor , iubiților frați români-ortodocși, vă iubesc prea mult, ca să nu vă spun că trăim niște evenimente zguduitoare pe care nu le putem ignora, sau cel puțin de dragul copiilor noștri. Am promis că mă reprofilez pe basme, povești ascultate la gura sobei de la Bunii mei... dar...
Am scris această carte, de care trebuie să mă ocup. Iată, Dumnezeu ne biciuiește, și mai ales pe mine, care trebuie să mă lupt, nu numai să vadă lumina tiparului, ci să treacă dincolo de pagini, în inimile tuturor credincioșilor care vrem să ne trăim veșnicia lângă Cel ce ne-a creeat, lângă Dumnezeul din Ceruri, așa cum am repetat de atatea ori.
De ce am scris-o ?... nu am avut intenția, ci am fost obligată!...
Dumnezeu mi-a dat o palmă foarte grea, văzând că mă împotrivesc. Eram chiar foarte sănătoasă. La analizele foarte bune și energia pe care o aveam!!!... speram că voi trăi o sută de ani.
(Spun, m-a lovit toiagul lui Dumnezeu) când am primit o lovitură putenică la sân, că până să realizez consecințele, iată am și primit diagnosticul: “carcinom mamar”.
A început cea mai grea perioadă din viața mea: cobalto-terapie, citostticele, tratament îndelungat și din rău și mai rău. Timp de 2 ani, mi-am rugat moartea, m-aș fi sinucis dacă nu-l iubeam așa de mult pe Dumnezeu, și dacă nu știam foarte clar, că El îmi interzice această fărădelege, (în iad aș fi trecut la aceleași suferintă, poate și mmai mare).
Mi-am recunoscut “păcatul neascultării” de Preabunul Dumnezeu și m-am hotărât să scriu cartea.
Cum “am făgăduit lui Dumnezeu”, cum a intrat o putere în mine și nu ma mai părăsit nici până azi, din 2002 (operația am suportat-o pe 08-08-2000).
Eu, nu urmăresc prin aceasta, nici un câștig sau interes pământesc, am dăruit sudoarea frunții mele gratuit, după cum cred ca ați și înțeles, m-aș lipsi de toți și de toate, dar, mi-e foarte teamă că mă va biciuii din nou Dumnezeu. Dumnezeu e dragoste, bucurie, fericire, sublimă frumusețe si bunătate, dar, e și teamă, eu vorbesc din experiență și n-aș dorii nimănui să treacă prin ce am trecut eu... Să tragă acum niște consecințe pe care trebuie să le întâmpinam dacă nu ascultăm de Adevărul din Cuvântul proorocit nouă, de Cel de Sus.
In cuprinsul cărții sunt niște “mesaje”
1.Dumnezeu a coborât deasupra României noastre, a vorbit româneste, a ales o familie, pe “cei doi”(care dorește să rămână anonimi).
2. Dumnezeu ne dezvăluie un “plan al Său de viitor” asupra pământului :
--“ASCULTà , PLANUL MEU... UITE CE AM DE GAND Sà FAC... PÃMANT NOU ȘI LUME NOUÔ... -- zice Domnul, și arată o frumusețe de alt pământ pe care o să ne mute, având acolo viață veșnică...
Dar cuvăntul : “ASCULTÔ... este cheia cu care deschizi Porțile Raiului! (și cum noi nu prea ascultăm?!!!...)
Iisus Domnul, dă înconjur globului pământesc și e văzut într-un întuneric (spiritual), numai în Munții României găsește spațiu curat (mânăstirile) și îndeamnă :
3. “IȘIÞI DIN EA, POPORUL MEU !”
Roman- Religios-Ortodox
“Și am auzit un glas din cer,
zicând: Ieșiți din ea, poporul Meu,
ca să nu vă faceți părtași la
păcatele sortite ei și să nu fiți loviți
de pedepsele sortite ei ”.
(Apoc. 18; 4, 5)


4. Iisus pune niște condiții « să nu-ți vinzi sufletul » (citat din carte):
“ Elisabeta, lupta este grea, dar răsplata este mare. Începi și tu de- acum a merge mai bine pe urmele Domnului tău, decât înotând în valurile nimicitoare ale acestei lumi. Nu te depărta de El și apropie-i și pe frații tăi care vor să-și trăiască veșnicia în Ierusalimul Cel de Sus. Marele scop al lui Dumnezeu este să intrăm toți la “Cina Nunții Lui”.
Iată, Iisus a îngăduit ca să cunoaștem mult mai mult decât alții. Numai cunoașterea ne face să acceptăm un anumit lucru... sau ... să-l respingem. Vreau să-ți desvălui taine și mai mari ca să-ți deschid ochii și mintea să fi mai puternică, să știi pentru ce ai de luptat. Îți voi mărturisi ultima minune relevată de Mirele nostru Iisus de foarte puțin timp în urmă, de când Iisus Hristos m-a răpit cu Duhul în Cetatea cea mare a Ierusalimului de Sus, gătită pentru cina nunții Mielului:
“Și în cetate nu va intra nimic pângărit și nimeni care e dedat cu spurcăciunea și cu minciuna, ci numai cei scriși în Cartea vieții Mielului.” (Apoc.21; 27)
Iată Mielul Iisus, Mire al Cerului, neînchipuit de frumos... strălucind ca un soare, foarte greu de explicat în cuvinte. Cuvintele sunt prea mici și nesemnificative, și... cât de romantice și de încântătoare ar fi ele, tot ar umbri frumusețea, slava și încântarea ce-o arbora în măreția Sa și în marea Sa strălucire. Un Mire prea înfrumusețat, îmbrăcat fiind cu o mantie albă, cu blândețea și bunătatea ce numai în minunatul Său Chip poți să descoperi...
Și Fecioara Maria, Maica lui Iisus, era tot atât de încântătoare. Deși Maică... era tot atât de tânară și de o rară frumusețe, gătită tot ca de nuntă, arătând ca o Împărăteasă a Cerului. Îmbrăcămintea era confecționată dintr-o mătase foarte fină și ușoară. Era un crem, o culoare dulce, deschisă, mantia, largă și lungă, plină de dantele, mai puțin pe margine, sub care avea o rochie tot de aceeași culoare. Mantia venea de sub o distinsă coroniță de Împărăteasă ce nu îi acoperea numai capul, ci și umerii, până la talie. Pe frunte, cobora coronița albă ce arăta a fi din safire și perle, nestemate de o rară frumusețe. Foarte greu de explicat în cuvinte nemărginitele frumuseți ce deține Slava Cerească...
Și iată, eram undeva pe un câmp înverzit, pe o pajiște cu flori și iarbă și pomi. Iisus, cu câțiva pași grăbiți, înainta spre mine, iar Maica Sa însoțindu-L, călca grațioasă și zâmbitoare, puțin mai în urmă. Pe brațul lui Iisus atârna o rochie albă de mireasă, toată dintr-o broderie dantelată și deosebit de frumoasă. Mi-a întins-o zicând: "Îmbrac-o!"
Fără să mă străduiesc, m-am și pomenit îmbrăcată și, ca și cum mă uitam într-o oglindă, m-am văzut transformată într-o fecioară foarte frumoasă cam la 25 de ani, foarte tânără, semănând cu o prințesă. Iisus mă privea admirându-mă, apoi, s-a adresat Binecuvântatei Maicii Sale:
- Maică!... Ce mireasă frumoasă mi-ai dat!
Întorcându-se iar spre mine, din nou privindu-mă cu multă blândețe, bunătate și dragoste, mă prinse ușor de umeri, mă sărută pe amândoi obrajii, mă apropie de pieptul Lui, zicându-mi:
- Te aștept la Mine, în palat! și pe dată a și dispărut. Deodată, au dispărut și emoțiile mele. Urcând, într-o clipă am ajuns la acest mare Palat care arăta ca o cetate strălucitoare pe un vârf de munte. Acolo sus pe acest munte, acest Palat părea unul dar era format din foarte multe cămări legate între ele de forma unui cerc de jur împrejur lui, la fel ca un stadion foarte mare, enorm. Parcă în mijlocul muntelui, în jos, coborau enorm de multele scări, trepte, terase de marmoră albe, foarte frumoase. Scările erau într-o formă de cerc, ce-ți dădea impresia că intri în inima muntelui. Era un peisaj unic, încântător, care emana atâta fericire și pace sufletească, veselia după care tânjesc mulți pământeni..
Mirele era deja acolo. Iar eu ajunsesem ultima dintre miile sau milioanele de mirese, toate ocupând un loc, fiecare parcă pe un spațiu rânduit anume lor. Interesant și la fel de impresionant, am găsit că și locul meu liber, era anume hotărât cu mult mai înainte. Acest templu era măreț, uluitor de frumos, împodobit ca pentru nuntă. Miresele, și ele așteptau în mod festiv ceva, așteptau pline de grație, radiind de fericire, stând tăcute și cuminți. Acest Palat avea "parcă anume într-o splendoare înfrumusețată "cămara" din care intra și ieșea mereu Mirele Iisus, dar nu totodată cu Duhul. Duhul ieșea totdeauna înaintea lui Iisus El era numai simțit și auzit, dar nevăzut, ca un curent ce se purta pe deasupra capetelor tuturor mireselor.
Mai întâi iese Duhul, anunțând: "Va ieși Mirele Iisus din cămara Sa și va alege pe aleasa Lui. Care dintre voi aveți rochia de mireasă curată?
Eu, admirându-mă, plină de semeție și fățărnicie mi-am zis: "Eu am rochia cea mai curată, doar mi-a întins-o El, Iisus Hristos, Domnul meu. Nu mi-a dăruit-o El? M-a sărutat pe amândoi obrajii, exclamând: "Maică, ce mireasă frumoasă Mi-ai dat!" . Acum pe mine mă va alege.
Această semeție mă umili însă, când Iisus, trecând printre ele, intră iar în cămara Sa de nuntă fără să-și aleagă nicio mireasă. Din nou ieșind Duhul și plimbându-se pe deasupra mireselor zise: "Nici una n-ați avut rochia curată?"
Toate miresele tăcură, numai eu am protestat nemulțumită, îndrăznind să-mi expun nedumerirea mea: "Dar rochia mea e foarte curată. Mi-a dat-o chiar Mirele Iisus când eram încă în lume și El m-a chemat aici".
Duhul trecuse de mult timp, plutind mai deperte pe deasupra altor mirese, când eu am zis acestea, dar, întorcându-se înapoi, se opri în dreptul meu, îmi arătă și, totodată, îmi zise: "Ia privește jos pe clinul acesta din stânga. Uite două pete!”
Și Duhul plecă mai departe, ducând anunțul ce era dator să-l facă cunoscut tuturor mireselor. Eu privind uimită la clinul de jos al rochiei, abia am zărit două dunguțe mici, una puțin mai mare decât cealaltă. Încremenind de rușine și teamă, m-am așezat în locușorul meu cu ideea că aici mă aflam într-un concurs foarte mare și foarte greu. Duhul striga mai departe, acum punând alte condiții: "Va ieși Mirele Iisus din cămara Sa și va alege pe mireasa Lui! Cine nu și-a vândut sufletul lui satana?”
Eu am început să capăt din nou încredere și speranță la auzul acestor cuvinte: “Eu, Domnul meu! Niciodată nu mi-am vândut sufletul, n-am făcut vrăji, farmece, descântece, nu m-am îndeletnicit cu ghicitul. Nici măcar pe dușmanii mei cei mai aprigi nu i-am îndemnat să și-l vândă, ba chiar i-am mustrat, auzindu-i că-i dăruiesc lui satan: casa, copilul, bărbatul sau prietenii sau cunoscuții săi cu toate lucrurile înconjurătoare. Nimic nu i-am dat lui satana niciodată în viața mea, cu atât mai puțin sufletul meu.”
Îndată gândind acestea, ieși din nou Mirele Iisus din cămara Sa, după ce intră Duhul Sfânt în aceeași cămară unde sta Domnul. Din nou se făcuse o liniște deplină, încetând orice foșnet, orice murmur, orice mișcare, așteptând toate pe Domnul lor, pe Mirele Iisus, atât de plin de strălucire, slavă și mărire. Cu chipul blând, cu privirea dulce, căuta toate privirile nenumăratelor mirese. Cu pași domoli, cu mersul măreț, arăta ca un soare. Fiecare se întreba din nou, sperând că ea va fi aleasa lui Hristos.
Și eu, ca și celelalte mirese, îmi făceam speranțe, având aceleași dorințe în suflet. Eram mai umilă și smerită, înțelegând că Duhul vede și știe tot, mirându-mă cum a putut observa acele dungulițe în faldurile adânci ale rochiei mele. Speranța îmi reveni din nou în suflet pentru că și dorința mea era prea arzătoare și voiam cu orice preț să fiu eu “Aleasa Lui”. Era ca un concurs suprem și fascinant, dar ale cărui note se puneau pe trecut. Era examenul cu notele la purtare, obținute în lumea de jos. Îmi venea să cad la picioarele Lui Iisus, să plâng, să-L rog, încercând să-I explic cât de mult Îl iubesc, cât m-am străduit de mult să mă lupt cu toate ispitele și plăcerile lumești, dar acum mi se părea prea târziu. Aici e prea multă corectitudine. E atâta iubire, atâta bunătate, e neatinsă fericire, negrăită bucurie, nespuse sentimente de plăcere. Dar un fior te ține umil și supus, ca și cum ți-ar fi teamă că vei pierde totul printr-un mic gest necugetat.
Mirele Iisus, din nou trecând, se opri pe terasa albă ca marmura din fața mea. Mă privi blând, iubitor, dând de înțeles, că iată, El, Cel ce iartă toate mă iartă și pe mine. Mă privi doar pentru câteva clipe, apoi se întoarse cu privirea în jos, pe pajiștea verde. Am întors și eu privirea, sora mea, Maria, umilă și smerită, urca scările, încet, spre noi. Am simțit în pieptul meu inima pamântească străpunsă de mare durere și emoții pentru ea. Știam despre ea că este bolnavă de ciroză, că e atât de slăbită și neputincioasă pe cât de neajutorată era de familia ei, care a părăsit-o în clipele cele mai grele. O vedeam cum urcă, tot slăbită, bolnavă, tristă și cu fața adevăratului ei chip pământesc, iar pe trup avea îmbrăcămintea pământească: o fustă neagră și o bluză verde, cu care o mai văzusem îmbrăcată.
Deodată, gândul meu înspăimântat a fugit la versetele din Sfintele Scripturi: "Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci Împăratul a zis slugilor: Legați-l de mâini și de picioare și aruncați-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților". După impresia și după judecata minții mele, așteptam să aud, acum, aceeași sentință.
Mirele Iisus, atât de răbdător, o așteptă să urce scările până lângă mine, apoi, cu glasul blând și îndurător, o întrebă: "Tu cine ești? Și rochia ta de mireasă unde este?" "Eu... sunt... Maria după Ioana!” răspunse, privindu-L pe Iisus umilă și smerită, abia ridicând ochii în sus.
Mă privi și pe mine, recunoscându-mă, deși eu trecusem prin acel proces de transformare, devenind o cu totul altă persoană, foarte tânără, foarte frumoasă. Prea Bunul Iisus, “Mirele”, îndată îi întinse și ei o rochie de mireasă, tot atât de frumoasă, albă și curată. Maria s-a așezat foarte fericită lângă mine, iar Mirele Iisus a intrat din nou în cămara Sa.
Privindu-L cu aceeași teamă, suspinând adânc, acum nu mai îndrăzneam să mai gândesc ce va urma, ce-o să se întâmple și ce condiții o să mai pună Duhul Sfânt. Din această întâmplare, mi-am dat foarte bine seama, că, în lume cât am trăit, colindam în Sfânta Zi de Vineri cu post și Sfinte Acatiste, rugându-mă pe la mânăstiri și biserici, scriam pe mulți pe aceste acatiste, dar, mai ales, pe sora mea, Maria. Iată, intră Mirele Iisus din nou în cămara Sa și, din nou, ieși Duhul Sfânt, care, asemenea unui curent simțit și auzit, se purta pentru a treia oară pe deasupra tuturor mireselor, pregătindu-le și emoționându-le din nou să-L aștepte. Din nou Duhul puse altă condiție: "Va ieși Mirele Iisus din cămara Sa, să aleagă o mireasă. Are cineva coronița? Cine va găsi coronița aceea va fi “aleasa”, mireasa Mirelui Iisus.
Duhul Sfânt intră din nou în aceeași cămară de unde ieșea mereu Mirele. Miresele luară poziție din nou în fața Mirelui, așteptând cu atâta încredere, dragoste și mare speranță că fiecare dintre ele va fi aleasa acestui Mire al Cerului din mărețul Templu Ceresc. Și eu am început să caut cu privirea, nădăjduind că poate voi găsi “coronița”. Eram sigură că va fi undeva în incinta acestui mare templu, deoarece Duhul Sfânt nu minte, dar unde s-o caut? Cum să fac s-o găsesc eu? Iată, deși nu mai eram pământeană, simțurile și caracterele mele pământene erau aceleași. Durerea, dragostea și dorința de fericire îmi răscoleau inima, așa cum, de fapt, mă dominau și pe pământ.
Dar nu departe de mine, chiar imediat în stânga, în spatele miresei din umărul meu stâng, dincolo de treptele scărilor ce urcau tot mai sus spre palat, jos, pe una din trepte, văd o floare mare asemănatoare nufărului alb. Rapid, cu o mișcare bruscă, m-am aplecat și, ca și cum m-aș fi temut că mi-o răpește altcineva, îndată am ridicat-o, trăind cele mai frumoase sentimente de bucurie, privind-o lacomă că e în mâinile mele, că de fapt am coronița, am ceea ce era cel mai de preț pentru câștigarea marelui concurs. Cu mâna stângă am ridicat-o din locul unde era ascunsă, deși din Voia și Lucrarea Celui Prea Înalt, acestă gingașă floare albă parcă părea mai mult din ceară și, iată, se afla acum lângă mine, foarte aproape și foarte ușor de obținut. Câștigasem o bătălie pentru marele concurs, dar fără sacrificiu, fără osteneală, fără mare alergare, oferindu-mi-se ca pe tavă coronița cu care să mă împăunez. Rămasă tot în mâna stângă, am ridicat-o deasupra capului meu, tot mai sus înălțându-mă pe vârful picioarelor, ca să mă fac văzută și auzită de Duhul Sfânt, zicând: Am coronița!... Eu am găsit coronița! E în mâna mea... eu voi fi “Aleasa” Mirelui Iisus! tresărind de mare și nestăvilită bucurie.
Sfântul Duh se întoarse de la jumătatea drumului, venind iar înapoi spre mine, fără ca eu să-mi dea seama de data aceasta ce are de gând să facă. Eu continuam să păstrez coronița la înălțime, de fapt, acea mare, albă și frumoasă floare, care semăna a fi parcă mai mult confecționată din ceară, sau ceva asemănător, greu de explicat. Duhul Sfânt, întorcându-se, îmi suflă încă de departe în coroniță, de această dată văzându-L, fiind ca niște raze roșii de foc, văzute și simțite. Intrând printre degetele mele, luă petală cu petală și, înmulțindu-le prin aer, le-a așezat pe capul tuturor mireselor, formându-se acum adevărate coronițe ca diademe ce străluceau, înfrumusețând capetele tuturor mireselor din jur. Mă vedeam și pe mine cu aceeași coroniță, eram ca și cum mă priveam într-o oglindă. Simțeam chipul ce parcă radia de atâta slavă și frumusețe, un chip cu care ne împodobise pe toate la fel, Frumosul Mire al Cerului, Împărat al Marelui Templu Ceresc, din Cetatea cea Mare a Ierusalimului de Sus.
Dar, cum și pe pământ fusesem plină de recunoștință față de Binefăcătorul meu, acum m-am simțit obligată să ies pe pajiștea mică și rotundă de jos, privind și dând ocazia tuturor mireselor să mă privească. Am început să le împărtășeasc și lor, frumoasele impresii și simțăminte, cu o liniște sufletească pe care numai în ceruri poți să o dobândești: “Frumoasele mirese, iubitele surori, nu-i așa că totul a fost o amăgire? Duhul ne-a încercat modestia și smerenia sufletelor noastre, dar de fapt... toate suntem “alesele” Mirelui Iisus. Toate vom rămâne pe veci miresele Cerului, tot atât de frumoase, tot atât de fericite lângă Mirele nostru Iisus.
Nimeni și nimic nu ne va mai alunga de aici. Puterea răului nu are acces aici să ne vatăme, să ne învrăjbească sau să ne răpească de lângă Mirele nostru, Căruia trebuie să-I mulțumim din toată inima, cu tot sufletul, cu toată puterea și tot cugetul nostru și tot atât de mult să-L iubim până-n eternitate”.
Mirele Iisus, care încă nu ieșise din cămara Sa, apăru din nou în pridvor. Cobora plin de strălucire, tot atât de blând și plin de iubire. Din nou se opri în fața mea, din nou mă prinse cu amândouă mâinile de umeri și mă atinse cu obrajii Lui pe amândoi obrajii mei. Apoi, făcând doi pași înapoi, îmi zise:
- Dintre toate, tu ai căpătat înțelepciunea!”...
(încheiat citatul).

Iată, ce mi-a creat această stare de suflet, iubind pe toți frații mei și răbdând atâtea chinuri numai să dea Domnul să pot convinge « ADEVARUL » pe care nimeni nu-l poate contesta fără « dar și poate »
Aceasta este « Lucrarea Duhului lui Dumnezeu » și nimeni nu poate zadărnici « Planul Său »... Va veni plângere mare pentru cei ce nu cred acest ADEVAR.
Eu care cunosc ADEVARUL nu pot accepta microcipul, actele biometrice. Cipul este un mic început al acestei mari realități : NOUA ORDINE MONDIALA – o dictatură internațională la care toate popoarele vor fi supuse ; este un sclavagism modern deghizat în democrație ; In spatele luptei împotriva terorismului se afla lupta impotriva libertatii individuale… e o ștampilă 666. Masonii o să radieze, apoi, pe toți care au acest microcip, ei se consideră singurii “poporul ales” restul trebuie să moară. Veți vedea în curând, îmi veți da dreptate.
Mie nu îmi este frică de oameni cu riscul, că voi plăti cu viața. Îmi este frică numai de pirderea vieții viitoare. Îl cunosc pe Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, care ne-a lăsat ca mărturie “Cuvântul Său în această carte”, studiați-l și veți cunoaste ADEVARUL!
Ii iubesc foarte mult pe toți frații mei ortodocși și la fel de mult și pe cei care vor să revină la Unul Trup Biserica, cap fiind Mântuitorul nostru, dar să vină, acum cât nu e prea târziu.
Nu ascultați șoaptele șarpelui antihrist : ”Nu judeca să nu fi judecat” pe care el ne face să le înțelegem denaturat... ci îndeamnă, mustră, ceartă:
“Și pe unii, șovăitori, mustră-i.
Pe alții , smulgândui din foc, mântuiți-i; de altii, însă, fie-vă milă cu frică, urând și cămașă spurcataă de pe trupul lor” (Iuda. 1; 22).
Domnul să-ne lumineze mintea! Vă cer iertare,înaintea lui Dumnezeu vrea să fiu fără de vină...
Doamne ajută. +AMIN +