Pășesc spre fericire cu un amar zâmbet în colț. Am mai fost acolo și îmi e greu să descriu frumusețea unei fericiri atinse. M-a cutreierat și am cutreierat-o curioasă fiind de un singur om; cel care mă face mereu să zâmbesc când greața sufletului nu o mai pot stăpâni. El e omul care mă domină și-l iubesc enorm: dacă nu e să fi floarea mea, nu vreau să crești asemeni unei orhidee, vreau să fi tu însuți cel ce o ține în a crește.
Fericirea e un sentiment simplu, aspru, cu multe căi, cu multe peșteri, cu mulți munți...e cel mai complex sentiment: cuprinde lacrimi, durere, zâmbete. Dacă plângi, plângi de bucurie, dacă te doare, e amintindu-ți clipele fără ea, dacă schițezi o mișcare cu buzele în partea de sus a feței, înseamnă că ești împlinit. Fericirea mea a durat câteva luni, a urmat apoi un alt fel de ea, apoi fericirea supremă, nașterea unui alt eu.
Fericirea ta nu a durat mai mult de un an, după care a început calvarul...
A avea bani nu înseamnă să fi fericit...??? Fericirea nu depinde de câte polonice din acel pământ iubit de orhidee ai mâncat de mic, depinde de șansele după care fugi în viață, depinde de primii ani de viață, anii de care, în general depind părinții.
Da, banii aduc o mare parte de fericire, dacă un om bogat nu-și găsește o soție, are zeci de femei, dacă simte o durere minoră, își permite să meargă la cei mai buni specialiști pentru tratare, dacă fiica unui om bogat dorește un Lamborghini, tata îi cumpără; dar dacă un om sărac nu are soție, devine zoofil, dacă are probleme de sănătate, își așteaptă moartea la sapă pe câmp pentru câțiva lei, dacă fata își dorește un maiou nou, va trebui să aștepte...
Fericirea înseamnă bucuria de a-ti revedea sensul vieții, înseamnă să fi mândru de existența ta, fericirea o dobândești prin moarte...