La fine de veghe trupurile noastre alungă visul
înspre lumină desuetă curgând din ferestre lichide
pe irișii ochilor pătrunși de mirajul amețitor
format din unde și zgomote frenetice de motoare.

Mirosul din bucătăria mamei anunță că ți-a sosit vremea
să lepezi veșmintele nocturne și să te alături acelui
vis de zi care stă dureros să înceapă pe degetele tale
decolorate stau gândurile aruncate aiurea pe marginea
patului dezorientat ca și pernele de sub el.

Îndrăznești să privești umbra din oglindă și te sperii
și de ceea ce nu vezi iar coasta începe să joace feste
când atingi lacom cupa cu cafea privind fumul care-ți
biciuie nările umplând golul iatacului aburit încă,
martorul unui somn zbuciumat și naiv te pierzi în tine
cu tot cu ei și clepsidra murdară de pe masa tăcerii.

Din vânătoarea de clipe a mai rămas eternitatea.
Ai vrea
stiu, să o rumegi pe buze. Urlă azi cât mai primești
parcă bipuri de la dumnezeii tăi proscriși pe jurăminte
de taină nesorbite decât de mințile tale pierdute.

Cheia din nou intră și zgârie în toate ușile.

Pleacă fiule, cât mai ți-e dat a zâmbi.

Pleacă...