uneori mă ascund de toate lucrurile
nu-mi place să număr
nu-mi place să țin cont de obiecte. ele nu țin cont de mine
existența lor e de fier de lemn sau de piatră
existența lor e o ancoră.
dar eu nu vreau să rămân aici în salon

de pe acoperișul spitalului se vede tot
mă ascund acolo ore întregi. mă ascund în cer.

noaptea sunt obligată să dorm.

întunericul nu anulează lucrurile
nu anulează pulsul meu puternic nu anulează păsările
întunericul e relativ. eu văd cum strălucesc inimile oamenilor
cum uneori ele se sting ca niște lămpi
altele se transformă în ploi
văd teama înghețând trupuri stinghere
văd lucrurile înghițind ființe

noaptea sunt obligată să dorm și să visez.