Într-una din zilele trecute, m-apuc să-i gătesc omului meu o ciorbă de burtă. Cum tăiam eu acolo, pe fund, burta, m-au luat brusc niște călduri, care, nu știu unde m-ar fi dus, dacă nu mă țineam bine cu mâinile de fund și de burtă. Mi-am dat seama imediat că-mi vine inspirația, așa că, am luat repede o coală de hârtie și un pix și m-am apucat de scris, chiar acolo, pe fund: Fluturași tărcați… (că era o inspirație cu fluturași), deci:

Fluturași tărcați,
Care mângâiați,
Neuronii mei
În număr de trei,
Că, o dată-n lună,
Ei se iau de mână…
Etc, etc, etc…

Urma să mai bag și transhumanța neuronilor și-o puneam de-o baladă populară nemuritoare.
Înainte de asta, însă, ar fi trebuit să vă spun, ca să știți, că femeia are un al șaselea simț poetic, ( spre deosebire de bărbat, care n-are decât cinci simțuri și alea reduse la două, băutura și femeile) care șimț poetic ține de fazele lunii, adică: atunci când femeile sunt în faza nouă, se află în conjuncție copulativă cu cei de lângă ele, iar când devin pline, intră în opoziție cu indivizii respectivi. Pentru că, abia atunci, se-arată ele în toată splendoarea lor!
Pe scurt, femeile au un simț poetic ciclic, cu durata de aproximativ 28-32 zile. De aia le și-apucă pe ele, hodoronc, tronc, inspirația și, când le-apucă, le ține câteva zile, fără nicio logică matematică. Singura chestie neplăcută în fazele astea lunare sunt sindroamele pre...inspiraționale. Dacă barbatul ar avea ranița pregătită și prezența de spirit de a se muta în boxa din subsolul blocului până trece sindroama, atunci n-ar mai fi atâtea războaie pe planetă și nici atâtea victime colaterale. Dar el, nu! Și se mai spune că bărbații au mai multă logică decât femeile! N-au decât, eu, una, am terminat-o de mult cu logica, de când l-am rugat și eu odată pe Dumnezeu, ca doi și cu doi să nu facă patru, iar El, nu numai că nu mi-a răspuns, dar m-a mai și pocnit în creștet cu-n compendiu de matematică, de mi-am simțit capul ridicat la pătrat și-am făcut de două ori 3,14 pe mine!
De-atunci am renunțat la orice logică, mai ales matematică. Mi-ajunge că știu să număr și să-mpart necazurile cu alții, după formula: unul mie, două ție.
Dar, să revenim la ciorba noastră. Deci, am terminat de scris ciorba, am terminat de făcut balada și, cum a venit al meu acasă, i-am și sărit în cap, dornică de a-i citi creația mea literară:
- Am scris o poezie, zic eu.
- Da’ ceva de mâncare ai făcut? Mă întreabă el.
Nesimțitori poetic mai sunt unii bărbați!
- Am, zic eu. Așa că-i pun repede o farfurie cu ciorbă și m-apuc de căutat balada. Caut în dreapta, caut în stânga, pe fund, în fund, balada mea, nicăieri! Tocmai începusem să simt cum mă umplu de draci, când îl aud pe-al meu bolborosind, cu gura plină:
- Ce dracu-i asta?
Și-l văd cum scoate din gură o fașie de hârtie, aproape trensparentă, pe care cu greu se mai distingea: F..u…tu…laș…
În timp ce eu începeam să înțeleg unde-mi dispăruse opera și unde-mi decedaseră fluturașii, al meu continua să scoată din gură bucăți de baladă decedată…
- Ei, nevastă, zice el, să mai spui că nu ți-am gustat opera…Dar acum, logic, draga mea poetesă, o să merg la local să gust și eu o ciorbă de burtă adevărată, poate scap, totuși, de gustul tău literar.
Și-a ieșit din casă, trântind ușa.
Fir-ar el să fie, cu logica lui, cu tot! Habar n-are cu ce se mănâncă literatura! De draci, m-au podidit niște lacrimi de crocodil. Dar, mi-am revenit repede.
În fond și la urma urmei, fundu’…încă-l am, iar cicluri din astea lunare, sunt 12 pe an! Toată chestia e, să apuc a-mi termina de scris opera nemuritoare, până la menopauză. Că, nu de alta, dar până atunci mi se tocește fundul, iar al meu riscă să rămână numai cu burta…

Inspirata mătrăgună
(Din ciclul lunii trecute)

p.s. Da’ nu-mi vine ea, inspirația și luna viitoare?! Atunci să vedeți voi, ce mâncare de pește împing! Misoginilor!