poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-01-12 | |
JURNAL DE BORD
Prima zi în China China este deosebită. Are o cultură, mentalități, civilizație diferită. Chinezoaicele care ne plac nouă, ei le consideră urâte, asta și pentru că majoritatea celor frumoase, sunt corcite cu europeni. Sunt și tratate ca inferioare. Suntem priviți cu mult amuzament, ce nas mare avem! Pe drumul înspre China, marinarii mai vechi ne spun:...mergem la cei loviți cu lopata. Nu pricepeam nimic, până când nu am ajuns și am văzut unul! Nu puteam să-mi dezlipesc ochii! A trebuit să-mi dea brânci un coleg ca să pot pleca de lângă el... parcă vedeam forma lopeții... fața era aproape dreaptă. Au un obicei interesant. În magazin, pe post de manechine stau fete, tinere și frumoase, care trebuie să stea nemișcate. Suntem extaziați și trecem la cercetare. Fetele chirăie, așa că suntem nevoiți să renunțăm, binențeles abia după intervenția conducerii magazinului. Suntem la dană, în Shanghai. Stăm pe punte și ne savurăm cafelele de dimineață. În depărtare, la capătul străzii, apare un grup masiv de 500-700 de bicicliști, deplasându-se în viteză. Îmi întreb colegii ce se întâmplă. Timonierul mă lămurește... Daciada la chinezi. Îi privesc curios, binențeles că l-am crezut. Se distrează toți pe seama mea și-mi spun că sunt muncitorii, vin la muncă. Strada s-a înegrit de bicicliști până în depărtare, toți pedalează în viteză. Nu-i cred că sunt muncitori... spre deliciul colegilor. Drumul de la dana de acostare, unde se află nava, până în oraș se face pe sub fluviul Galben. Am mers cu taxiul prin tunel timp de o jumătate de oră, este superb, autostrada se ramifică pe dedesubt în toate direcțiile. Am ajuns în oraș. E o aglomerație de nedescris, autobuzele circulă cu oamenii pe scări. Îmi amintește de România. Am găsit un magazin, de 8 etaje, numai cu îmbrăcăminte pentru femei. Decidem unanim că nu vom veni cu soțiile în China. Renunțăm la magazin și mergem la cârciumă. Dar acest lucru îl voi povesti altă dată. Laurențiu Manuel Macarie
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate